Diverse

Juniorii republicani de la CS Hidro au debutat cu dreptul în noul sezon

Sâmbătă, 11 august, s-a dat startul în campionatul de juniori republicani. În etapa intermediară participă şase echipe vâlcene de juniori A şi B, reprezentând cluburile CS Hidro, SCM şi CN „Gib Mihăescu” Drăgăşani. Acesta au fost repartizate în Seria 13, unde se mai regăsesc formaţiile Interstar Sibiu, Hermannstadt şi Şoimii Sibiu. În prima rundă din noul sezon, CS Hidro şi CN „Gib Mihăescu” s-au întâlnit între ele. Cele două partide s-au disputat la Drăgăşani. Ambele au fost câştigate de CS Hidro. Juniorii A republicani, antrenaţi de Emil Popescu, s-au impus la limită, cu scorul de 1-0, în faţa elevilor lui Narcis Enăchescu. Singurul gol al întâlnirii a fost înscris de Hidro în prima repriză. Juniorii B, de la grupa lui Ion Lazăr („Mara”) au câştigat cu scorul de 3-1 duelul cu fotbaliştii antrenaţi de Tavi Mîţoc. Meciul a fost unul echilibrat. Oaspeţii au deschis scorul, au intrat la pauză în avantaj, dar în partea secundă, după ce au rămas în inferioritate numerică, s-au văzut egalaţi. Au avut noroc şi pe final de partidă au tranşat soarta întâlnirii în favoarea lor. Au revenit în avantaj, iar ultimul gol, de 3-1, l-au înscris în ultimul minut de joc. Pentru echipa de juniori B de la CS Hidro au punctat la Drăgăşani: Marcus Constantin, Adrian Vladu şi Teodor Buşe. În următoarea etapă, adică sâmbătă, 18 august, ambele formaţii de juniori republicani de la CS Hidro vor juca în Zăvoi, cu SCM, în timp ce CN „Gib Mihăescu” se va deplasa la Sibiu, pentru întâlnirea cu Şoimii, din localitate. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button