Liga IV

Juniorii lui Dinamo au pierdut la „Disciplină”, au câştigat la „Apel”

„Căţeii”, adică juniorii echipei Dinamo 2007 Rm. Vâlcea, pregătiţi de Adin Cristea, au reuşit săptămâna trecută să detroneze liderul, pe Cozia Călimăneşti, o echipă care până atunci făcuse legea în campionatul de A1. Dinamoviştii au câştigat partida cu scorul de 1-0, însă rezultatul final a rămas să fie stabilit de Comisia de Disciplină, după ce oficialii Coziei au formulat o contestaţie pentru substituire. Jucătorul contestat, ieşit accidentat de pe teren, după cum au susţinut gazdele, n-a mai rămas până la finalul jocului, astfel că n-a fost prezent la foaie pentru a fi identificat şi a-şi înscrie datele în raport. Rogojină, că despre el se pare că este vorba, a lipsit şi de la şedinţa Comisiei de Disciplină, însă şi-a motivat absenţa, susţinând că nu a fost anunţat. Antrenorul n-a fost nici el prezent, fiind plecat din localitate. În aceste condiţii, Cozia a revenit pe primul loc, câştigând partida la masa verde, cu 3-0. În plus, Dinamo a primit amendă, iar antrenorul Adin Cristea a fost suspendat pentru trei luni din activitate şi amendat cu 3 milioane de lei vechi. Dinamo a mers, însă, la Apel, comisia condusă de Ion Prodescu dându-i câştig de cauză. S-a prezentat jucătorul contestat, la fel şi Cristea, şi-au expus cauza şi au adus dovezi în sprijinul celor afirmate, astfel că toate sancţiunile luate împotriva dinamoviştilor au fost anulate, omologându-se rezultatul din teren, adică 1-0 pentru „câini”. 

„Spartanii”, în „boxa” acuzaţilor

Duelul din urmă cu câteva zile dintre Dinamo 2007 Rm. Vâlcea şi Cozia Călimăneşti nu s-a lăsat cu scandal doar la juniori. Şi meciul de seniori, câştigat de formaţia lui Gabi Mangalagiu cu 4-0, a fost presărat de evenimente pentru care s-a ajuns la Comisia de Disciplină. Nervii gazdelor au cedat la un moment dat, astfel că dinamoviştii au încercat să se măsoare cu echipa din Călimăneşti şi în pumni. Totul a plecat de la o corecţie pe care Mihai Nicolae, alias „Moleşeală”, i-a aplicat-o lui Adi Gheorghe. L-a lovit în faţă, drept pentru care jucătorul dinamovist s-a ales cu eliminarea, imediat fiind exclus de pe teren şi Gheorghe. Mădălin Tîrş a ajuns, de asemenea, la Comisia de Disciplină datorită implicării agresive în acest scandal, care ar fi putut căpăta o amploare deosebită. „Moleşeală” n-a reuşit totuşi să intre în posesia unui par, astfel că până la urmă conflictul s-a încheiat. Cele petrecute i-au atras, însă, lui Nicolae o suspendare de trei etape, Tîrş s-a ales şi el cu două etape de pauză, iar Adi Gheorghe a fost sancţionat cu o etapă de suspendare. 

Lista neagră a Comisiei de Disciplină

Multe şi bogate au fost deciziile Comisiei de Disciplină de săptămâna aceasta. Fotbaliştii care nu vor avea drept de joc doar în această săptămână sunt următorii: Constantin Niţă (Olteţul Bălceşti), Cristian Zotică (Stejarul Vlădeşti) şi Mădălin Târş (Dinamo 2007 Rm. Vâlcea), în timp ce Ştefan Popa (Lotru Brezoi) va sta trei etape pe tuşă, iar Mihai Nicolae (a.k.a Moleşeală) va mai sta în tribună două partide. Printre reprezentanţii echipelor de la „judeţ” care nu au dreptul să stea pe bancă se numără şi antrenorul Costel Gaiţă (AS Şirineasa), care va lipsi la meciul ce se va desfăşura la finele acestei săptămâni. De asemenea, delegatul Adin Cristea (AS Dinamo 2007 Rm. Valcea) a fost sancţionat cu trei luni suspendare şi penalitate sportivă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button