Diverse

Junioarele II de la CS Chimia speră să încheie anul 2013 pe un loc care asigură prezenţa la turneul semifinal al Campionatului Naţional

La sfârşitul acestei săptămâni, junioarele 2 de la CS Chimia, pregătite de Nicoleta Lazăr vor juca în cadrul celui de-al treilea turneu din sezonul regulat. Acesta va debuta de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie, la Craiova. Înaintea partidelor din Bănie, chimistele ocupă locul 4 în clasament. Până acum, din cele zece partide disputate, au câştigat cinci, iar alte cinci le-au pierdut. În clasament sunt mai slab poziţionate decât LPS Slatina, CSŞ Caracal şi HCM Craiova, dar stau mai bine decât CSŞ Rm. Vâlcea şi DSCL Caracal. Pentru a spera în calificarea la turneul semifinal, CS Chimia trebuie să ajungă pe locul 3, ocupat în acest moment tocmai de gazda turneului din week-end, HCM Craiova. Primele două locuri sunt inaccesibile. LPS Slatina şi CSŞ Caracal au suferit câte-o singură sincopă şi este aproape imposibil ca acestea să mai fie ajunse din urmă de vreo altă echipă. În ceea ce priveşte formaţia din Bănie şi cea pregătită de Nicoleta Lazăr, există o diferenţă minoră, de golaveraj. Cele două formaţii se află la egalitate de puncte. Chimistele speră să învingă HCM Craiova în fieful propriu al acesteia şi astfel să tranşeze soarta calificării în favoarea sa. Meciul dintre CS Chimia şi HCM Craiova se va disputa sâmbătă, 7 decembrie. Dacă va avea o evoluţie bună la cel de-al treilea turneu, CS Chimia poate încheia anul calendaristic 2013 pe locul 3, ultimul care asigură calificarea la semifinal. Până la finalul sezonului regulat, în seria F a Campionatului Naţional de Junioare II se vor mai disputa alte trei turnee. Primul din 2014 va avea loc la Vâlcea (gazdă va fi CSŞ Rm. Vâlcea), în perioada 7-9 februarie, cel de-al doilea se va desfăşura la Slatina, între 14 şi 16 martie, iar ultimul, din sezonul regulat, se va disputa la Caracal (CS DSCL Sport va fi gazdă), între 2 şi 4 mai. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button