Diverse

”Jaguar” a adus calificarea Băbeniului în faza următoare a Cupei

FC Băbeni s-a impus italieneşte în meciul de duminică, contra celor de la Sporting Galicea. Singurul gol al întâlnirii a fost înscris în repriza secundă, din penalty, de către Nicuşor Călin, alias ”Jaguar”. Băbenarii au mai avut ocazii, au trimis mingea şi în bară, însă şi Galicea a dat o replică bună.
”Mii de mulţumiri tuturor pentru efortul depus, pentru jocul prestat, pentru implicare şi pentru rezultat! Am jucat bine pentru primul meci oficial în noua formulă. Suntem în grup unit. În tur, am îndeplinit obiectivul oraşului Băbeni, de a avea în continuare echipă de fotbal în Liga a IV-a. Acum începem campionatul. Vom juca pe puncte şi multe echipe vor avea viaţă grea. Cupa e un bonus pentru pregătire şi omogenitate. Avem un lot foarte valoros, caractere adevărate, băieţi de foarte mult bun simţ. Vom face treabă bună împreună. Cu Galicea, pe o ploaie torenţială şi rece, am avut ocazii multe, ratări, dar am văzut dăruire, angajament. Şi Galicea a jucat binişor, dar e diferenţă. Mă bucură acest nou început, restart”, a transmis Gheorghe Bucuroiu, oficialul de la FC Băbeni, după partida cu Galicea. FC Băbeni a avut câteva absenţe pentru acest meci. Nici antrenorul Iulică Dincă nu a putut ajunge, fiind plecat cu grupele de copii de la Sparta în cantonament la Păltiniş.

Articole Similare

Back to top button