Iulian Zamfir şi Tavi Mâţoc s-au alăturat primarului Constantin Cârstina
* împreună cu patru jucători de la CSM Drăgăşani
Vara aceasta, antrenorul Iulian Zamfir a decis să încheie colaborarea cu CSM-ul din Drăgăşani, optând pentru echipa Voinţa Orleşti, alături de care va activa în noua ediţie competiţională. Alături de el, alţi patru jucători de bază ai trupei din oraşul viilor au ales să se transfere la asociaţia sportivă coordonată de primarul Constantin Cârstina: Bălan, Beldiman, Ciocea şi Vlada. De asemenea, de pregătirea Voinţei se vor ocupa Alin Dumitrescu şi Octavian Mâţoc, ambii propunându-şi depăşirea performanţelor obţinute în campionatul precedent. „La Orleşti, situaţia este total diferită comparativ cu ceea ce se întâmplă la Drăgăşani. Primarul Constantin Cârstina iubeşte fotbalul şi doreşte ca localitatea pe care o conduce să fie printre primele la nivel judeţean. De aceea, a investit în construirea bazei sportive şi a susţinut permanent activitatea fotbalistică”, a precizat Octavian Mâţoc. (L.C.)