Liga IV

Ionuţ Ileana, printre cei mai prolifici jucători ai Coziei Călimăneşti. Cu Vlădeşti a realizat hat-trick-ul

Sâmbătă, 30 octombrie, Cozia Călimăneşti şi-a trecut în cont cea de-a şaptea victorie din acest sezon din tot atâtea meciuri disputate. Formaţia pregătită de Vasile Ilinca s-a impus cu scorul de 5-0 în confruntarea cu Stejarul Vlădeşti. 17 minute au rezistat oaspeţii. Primul gol le-a fost oferit jucătorilor liderei. Ionuţ Ileana a profitat de o repunere greşită a mingii în joc a portarului Lucian Roşca. A fost atent şi a trimis o boltă direct în plasa lateral: 1-0. Peste cinci minute, Cozia şi-a dublat avantajul. ”Sistem” (Cosmin Rogojină) a respins nefericit balonul în propria poartă, după o lovitură liberă executată de la marginea careului, lateral stânga, executată de Alex Uţă. Acestea au fost fazele care au făcut diferenţa în prima parte a jocului. Gruparea din staţiune a mărit diferenţa după minutul 65. Rădoi a dus scorul la 3-0 după o centrare venită din dreapta. Imediat, oaspeţii au fost din nou surprinşi. Din două pase, mingea a ajuns la Ileana, care a pătruns în flancul stâng şi a trimis minge ape sub portar. Acelaşi jucător, Ionuţ Ileana, a pus punct partidei în minutul 90: 5-0. În ciuda rezultatului, Stejarul nu a arătat rău. Cu mai multă şansă, ar fi putut înscrie două goluri. Stelea şi Ciobotea au irosit două ocazii mari. Vlădeşti a încheiat meciul în inferioritate numerică, după ce ”Sistem” a primit al doilea galben.
De menţionat ar mai fi că pentru echipa din staţiune a jucat şi căpitanul Alexandru Ştefan, revenit pe teren după o perioadă grea, de izolare şi tratament, după ce a contactat Coronavirus. În altă ordine de idei, pentru Cozia s-au cam terminat ”partidele de verificare”. Încep duelurile mai tari. În etapa viitoare, trupa lui Vasile Ilinca va juca, în deplasare, cu FC Păuşeşti Otăsău, echipă cu orgoliul rănit după eşecul usturător suferit la Mădulari.

Articole Similare

Back to top button