Liga VFotbal

Ionești a depășit obstacolul Mihăești

Duminică, 14 mai, după o lungă pauză, AS Mihăești a jucat iar pe teren propriu. Spera ca revenirea acasă să fie cu noroc. Marinel Mazilu și compania nu au reușit să se bucure de succes. Lidera, Oltul Ionești, s-a impus cu scorul de 3-1 și rămâne principala favorită la câștigarea titlului în Liga a V-a.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 30, prin Alex Burtoi. În minutul 62, Fernando Marinescu a dublat avantajul trupei pregătită de Iulică Dincă. Ambele formații au avut câte o situație la care au solicitat 11 metri. Deciziile au fost la fel, de a lăsa jocul să continue. În minutul 90, Rareș Stoica a redus din diferență (1-2) și prelungirile au căpătat intensitate. Oaspeții au știut să gestioneze momentul. Ucă a închis tabela la 1-3 în minutul 90+3.

Pe teren adversari, în afară, prieteni. La final, cele două formații au stat la aceeași masă și au făcut procesul etapei. La meciul de inaugurare a stadionului, după lucrările de modernizare realizate, a asistat și președintele Consiliului Județean, Costi Rădulescu, alături de primarul din Mihăești, Constantin Bărzăgeanu.

În urma acestei runde, Șirineasa a urcat pe podium în eșalonul de elită județean, cu patru etape înainte de final. Șirineasa a învins la Pietrari cu 1-0.

Articole Similare

Back to top button