Liga IV

Ionel Giuran a refuzat Chimia Rm. Vâlcea, pentru Universitatea de Politehnică

giuran* patronul de la Oltul Ioneşti 2009 a ştiut să speculeze trendul economic 

Unul dintre cei mai reputaţi oameni din fotbalul vâlcean este Ionel Giuran. Despre cariera sa de fost fotbalist şi despre cum a ajuns acesta un prosper om de afaceri ne vorbeşte inspectorul din cadrul DSJ Vâlcea, Gheorghe Nadolu, care îl cunoaşte pe patronul de la Oltul Ioneşti 2009 de mai bine de 20 de ani.

Numărul 1 la Comerţul Roeşti

„Dacă nu mă înşel, îl cunosc pe Ionel Giuran din 1986, pe vremea când acesta era student în cadrul „Politehnicii” din Bucureşti. Îmi aduc aminte că juca fotbal la Comerţul Roeşti, o echipă bună, bine aşezată în teren, care a reuşit să se claseze la finele sezonului pe locul 2 în serie, însă a ratat promovarea în cel de-al treilea eşalon fotbalistic, ca urmare a meciului de baraj susţinut în vara acelui an”, ne-a spus Gheorghe Nadolu. 

Un fotbalist legist

„Ionel era un fotbalist extrem de ambiţios şi, în acelaşi timp, talentat. Cei care conduceau echipa Comerţul Roeşti ţineau atât de mult la el, încât îi plăteau acestuia drumul de la Bucureşti, pentru a fi prezent la meciurile din campionat. Ionel trata fotbalul într-un mod foarte serios, fără a se deda la blaturi sau alte afaficuri. Nu a fost niciodată implicat într-un conflict fotbalistic. De fapt, nici în momentul actual nu l-am văzut să treacă pe la AJF, pentru a se plânge de arbitraj sau alte erori”, a mai adăugat Nadolu. După ce a absolvit facultatea, Giuran s-a apucat de afaceri pentru a dobândi un mod de viaţă independent şi a reuşit să devină treptat unul dintre cei mai prosperi şi credibili oameni de afaceri din Vâlcea. Actualmente, Giuran patronează firma de construcţii SC ONILSERV SRL (specializată în extracţia, spargerea şi zdrobirea pietrişului şi a nisipului), societatea comercială primind nenumărate premii pentru calitatea lucrărilor efectuate.

Vrea un centru de pregătire a copiilor

Inspectorul din cadrul DSJ ne-a vorbit şi despre planurile de viitor ale lui Giuran. „Am avut o discuţie cu Ionel şi mi-a spus că ar vrea să construiască aproape de Râmnic o bază sportivă multifuncţională, unde să încropească un centru de pregătire a copiilor şi juniorilor. Aceste proiecte ale sale nu dovedesc altceva decât că are intenţii serioase şi că fotbalul i-a rămas în sânge. Am observat că a reuşit să formeze la Ioneşti o echipă de Liga a IV-a extrem de competitivă, care nu are adversar în campionat. Secretul succesului său l-au reprezentat disciplina şi seriozitatea. Ne bucură faptul că încă mai există oameni care investesc în sport din plăcere, pentru că sunt convins că el nu are nici un câştig din susţinerea acestei echipe. Ba, din contră, cheltuieşte banii lui. Sunt sigur că se va ocupa şi de acest of al său – înfiinţarea unui centru de pregătire a tinerelor talente – pentru a avea o pepinieră proprie”, ne-a mai spus inspectorul sportiv.

Tehnica, mai presus de fotbal

În 1988, opt jucători de la „Judeţ” au promovat – după o amplă campanie de selecţie – la Chimia Rm. Vâlcea. Printre cei vizaţi a ajunge în Zăvoi s-a numărat şi patronul de la Oltul  Ioneşti 2009, însă acesta a declinat oferta pentru a urma cursurile Universităţii de Politehnică din Bucureşti. „Nu existau facultăţi de profilul lui în Râmnic, astfel că a abandonat ideea de a juca la Chimia. Nu putea face deplasarea zilnic pentru a lua parte la antrenamente, dată fiind distanţa mare faţă de capitală. Ionel avea calităţi de fotbalist foarte bune. Se asemăna în stilul de joc cu Relu Nica”,  îşi mai aduce aminte inspectorul din cadrul DSJ Vâlcea, Gheorghe Nadolu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button