Fără categorieAdministratie

Ion Spârleanu reabilitează căminul cultural din Creţeni

Sparleanu Ionel copyÎn luna decembrie a anului trecut, Ionel Spârleanu a început lucrările de modernizare a sediului Primăriei Creţeni. Investiţiile se referă la realizarea de zugrăveli interioare şi exterioare, schimbarea instalaţiilor electrice şi sanitare şi montarea de parchet în birourile angajaţilor. În total, social-democratul a alocat aproximativ 200 de milioane lei vechi din bugetul local. „În primăvară, vrem să schimbăm tâmplăria din lemn cu PVC şi geam termopan şi, totodată, să punem şi un acoperiş nou”, a spus primarul din Creţeni. Acesta a mai declarat că, recent, a obţinut finanţare de la Compania Naţională de Investiţii pentru modernizarea căminului cultural din localitate, construit în urmă cu aproximativ 60 de ani. „Din ceea ce am înţeles, în perioada următoare va avea loc şi licitaţia lucrărilor propriu-zise, evaluate la aproximativ opt miliarde lei vechi. Căminul va fi şi dotat cu mobilier şi sistem de sonorizare”, a mai afirmat social-democratul Ionel Spârleanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button