Liga I

Ion Crăciunescu arbitrează în Arena Vâlceană

Pronosticurile date de Ion Crăciunescu săptămâna trecută în privinţa meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României au fost exacte. Fostul mare arbitru român a preconizat o victorie a trupei lui Marius Lăcătuş în partida cu Internaţional Curtea de Argeş, a mizat pe Dinamo în partida cu Astra, dar şi pe Braşov în întâlnirea cu Gloria Bistriţa. Lucrurile s-au întâmplat exact aşa cum s-a aşteptat, inclusiv în cazul partidei de la Craiova, dintre Universitatea şi CFR Cluj. 

„CFR Cluj şi-a tăiat şi în acest an porţia de tort” 

Ion Crăciunescu a acuzat săptămâna trecută faptul că greşelile de arbitraj comise în favoarea celor de la CFR Cluj au ajutat această formaţie să câştige în sezonul trecut Cupa României. A atras atenţia că s-ar putea întâmpla acest lucru şi acum, iar evenimentele de la meciul din sferturi dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj nu l-au contrazis. Clujenii s-au calificat în semifinale în urma unor greşeli de arbitraj considerate decisive de majoritatea specialiştilor. Motiv pentru Ion Crăciunescu să întărească cele afirmate: „S-a mai adeverit o dată zicala: «Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale». CFR Cluj şi-a tăiat porţia de tort încă din optimile Cupei, în acelaşi stil ca şi anul trecut. Acum rămâne să vedem dacă mai au nevoie de ajutor până la câştigarea Supercupei”.

Tot legat de Cupă, mai exact de o confruntare ce a avut loc şi în campionat în decurs de doar câteva zile, a mai avut câteva precizări de făcut. „Nu pot să mă pronunţ în privinţa rezultatelor consemnate între FC Braşov şi Gloria Bistriţa în Cupa României şi în campionat. Se cunoaşte, tradiţia e veche: «acasă bateţi voi, acasă batem noi». Se pare că aşa s-a întâmplat şi acum, dar nu pot afirma acest lucru cu certitudine”, a spus fostul arbitru internaţional. 

„Amestecul de la Comisia Centrală «Electorală» nu poate duce la ceva bun” 

Săptămâna trecută Comisia Centrală a Arbitrilor a publicat lista cu rezultatele examenelor de promovare organizate în urmă cu câteva săptămâni. Fostul preşedinte al CCA, Ion Crăciunescu, n-a avut prea multe amendamente de făcut cu privire la acest subiect. „Nu am văzut lista cu rezultatele examenelor, dar am fost informat că au existat arbitri care au alergat 3200 la testul Cooper şi au fost înregistraţi cu 2850 metri. Ştiu că sunt contestaţii, dar ce pot să mai zic!? Ştiam că amestecul de la Comisia Centrală «Electorală» sau de «Turism» nu poate duce la ceva bun”, a mai precizat Crăciunescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button