Administratie

Informare privind activitatea APAVIL în zona Centru-Vest

Informare / APAVIL: În săptămâna 17 – 21 februarie 2020, APAVIL SA – Centrul Exploatare Vest a desfăşurat o serie de activităţi în întreaga arie de operare. AVARII REZOLVATE – În această perioadă au avut loc mai multe intervenţii pentru eliminarea pierderilor de apă în timp util la branşamente PEHD Dn 20: oraşul Horezu – străzile 1 Decembrie şi Neagota; conductă PEHD Dn 25: comuna Pietrari – satele Pietrari şi Pietrarii de Sus, comuna Mihăeşti – satul Govora; conductă PEHD Dn 32: comuna Pietrari – satul Manta, comuna Mihăeşti – satul Gurişoara, comuna Tomşani – satul Foleştii de Jos; conductă PE Dn 75: comuna Şirineasa – satul Ciorăşti, comuna Nicolae Bălcescu – satul Predeşti; conductă PE Dn 160: comuna Galicea – satul Dealu Mare, oraşul Băbeni – strada Mărculeşti; conductă OL D1 ½: oraşul Horezu – strada Florilor. La aceste intervenţii s-au efectuat operaţiile necesare remedierii problemelor şi de aducere la stare iniţială a terenului. PROBLEME PUNCTUALE – Au fost realizate o serie de lucrări punctuale: s-a efectuat spălarea reţelei de apă potabilă cuprinsă între Staţia de apă Buneşti şi satele Fireşti şi Râpăneşti; în urma unei întreruperi programate a furnizării energiei electrice, s-au monitorizat grupurile generatoare de energie electrică montate la Staţia de apă Şirineasa, Staţia de epurare Şirineasa şi Staţia de repompare apă uzată din satul Ciorăşti; s-au efectuat manevre în vederea umplerii cu apă a rezervorului de acumulare Români din oraşul Băbeni; s-a ridicat la cotă hidrant în comuna Şirineasa; s-a efectuat spălarea noii reţele de apă potabilă conductă PE Dn 63 din oraşul Băbeni – strada Unirii şi, ulterior, s-au efectuat probe de presiune; s-a efectuat igienizarea incintei Staţiei de epurare Coastele Cernei din comuna Pietrari; s-a efectuat igienizarea incintei Staţiei de epurare Buneşti din comuna Buneşti; s-a efectuat igienizarea incintei rezervor înmagazinare apă potabilă Cucurigu din oraşul Băile Govora – strada Tudor Vladimirescu; s-au ridicat la cotă două vane Dn 80 de pe reţeaua de apă PEHD Dn 110 din comuna Mihăeşti – satul Govora; s-a curăţat şi decolmatat manual grătar captare Râmeşti; s-a curăţat şi desfundat manual racord de canalizare menajeră în oraşul Horezu – strada Independenţei; s-au montat branşamente noi la utilizatori din comuna Mihăeşti – satul Govora; au fost verificaţi parametrii apei potabile furnizate în sistemele Govora, Mihăeşti, Buneşti, Păuşeşti, Frânceşti; s-au vidanjat şi curăţat căminele staţiilor de repompare apă uzată, care necesită golire periodică, din localităţile Băbeni, Tomşani, Cernişoara, Şirineasa şi Nicolae Bălcescu; s-a asigurat monitorizarea permanentă a funcţionării echipamentelor la staţiile de pompare apă şi a staţiilor de repompare ape uzate din cadrul sectorului Govora, zonele Pietrari, Buneşti şi Păuşeşti – Otăsău; a fost asigurată buna funcţionare a reţelelor de apă şi canalizare din întreaga arie de operare a Centrului de Exploatare Vest. APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE – Tot în această perioadă au fost verificate şi înlocuite apometre în toată aria de operare, acolo unde acestora urma să le expire verificarea metrologică sau erau deteriorate.

Articole Similare

Back to top button