Diverse

Încurajaţi-vă copiii să fie ordonaţi şi să îşi protejeze lucrările încă din clasa pregătitoare!

Intrarea în clasa pregătitoare se poate dovedi extrem de dificilă pentru părinţi şi copii deopotrivă, îndeosebi la început de drum. Primii paşi către doamna învăţătoare şi colegii cu care vor petrece 5 ani din viaţă se pot dovedi timizi. Clasa pregătitoare, de fapt, marchează începutul unei noi etape în dezvoltarea copilului, de aceea necesarul de rechizite din clasa pregătitoare cerut de învăţător şi asigurat de părinţi este extrem de important pentru a face copiii să se simtă încrezători în forţele proprii şi siguri pe ei că nimic nu le va lipsi din ghiozdănel.

Ce se întâmplă în clasa pregătitoare?

În clasa pregătitoare copiii trec de la stadiul de prescolari la stadiul de şcolari, timp în care îşi fac noi prieteni, învață noi abilităţi, câştiga independenţa şi au un mentor, un învăţător sau o învăţătoare care devine ca un al doilea părinte.
Clasa zero are rolul de a aduce copilul pe calea succesului şcolar şi succesului în viaţă, însă la început, sentimentele vor fi mixte, de entuziasm, nelinişte şi tristeţe pentru perioadă minunată care a reprezentat-o grădiniţă.
Primii paşi în clasa pregătitoare îi fac părinţii, care în urma unei şedinţe organizată de învăţător sau învăţătoare, afla orarul, dar şi necesarul de rechizite al copilului şi pot începe căutarea online sau prin magazine pentru cele necesare.

Rechizite necesare pentru protejarea “muncii” depusă de copii la şcoală

Din lista de rechizite necesare pentru copii în clasa pregătitoare, desigur că nu lipsesc stilourile şi rezervele de stilou, cariocile şi culorile colorate, creioanele şi pixurile, caietele de tip I şi caietele de matematică sau cu foaie velină, dar şi acuarelele, hârtia colorată, foarfecă şi lipiciul, necesare pentru orele de artă şi de creaţie.
Pe lângă aceste rechizite obligatorii, învăţătorul poate recomanda achiziţionarea unor rechizite suplimentare cu rol în protejarea lucrărilor făcute la şcoală sau a celorlalte rechizite, care includ:
· coperţile de cărţi şi de caiete. Acestea au rolul de a proteja cărţile şi caietele din ghiozdănel de micile evenimente neplăcute, precum petele de cerneală de la rezerva de stilou, laptele vărsat din greşeală în ghiozdan, pacheţelul care se împrăştie sau aşezarea necorespunzătoare a cărţilor şi caietelor în ghiozdan şi îndoirea coperţilor şi a foilor;
· penarele. Acestea au rolul de a proteja rechizitele de scris, precum şi de a le ţine laolaltă, astfel încât copiii să nu fie nevoiţi să caute minute în şir o culoare sau o cariocă;
· dosare din plastic şi foliile transparente, necesare pentru că prichindeii să îşi păstreze în deplină siguranţă fişele date de învăţător sau de învăţătoare pentru a le completa în clasă sau chiar lucrările de artă la care s-au străduit atât de mult, au tăiat, au lipit, s-au murdărit de tempera sau de acuarele şi au pus suflet în a realiza lucrarea propusă.

 

Articole Similare

Back to top button