PoliticaAncheta

În Vâlcea, există pseudo-ziarişti care fac presiuni asupra judecătorilor pentru a câştiga procese. De ce nu sunt arestaţi?

• Zilele trecute, aceşti impostori au încercat să-i intimideze pe judecătoarea Mihaela Chirvaşiu, executorul judecătoresc Bogdan Gătejescu şi av. Victor Stănculescu

În urmă cu vreo doi ani, am fost daţi în judecată de nişte fiţuicari care, ca mai toţi fiţuicarii de Vâlcea, au furat de la ziarul nostru sute de articole pe care le-au valorificat pe bani grei. Multă vreme am tăcut, prefăcându-ne că nu observăm acest lucru. Tupeul nesimţit i-a împins însă să arunce cu piatra în cei pe spinarea cărora au trăit ani de zile. Aşa că a trebuit să le reamintim acestor nulităţi cine sunt de fapt.

Disputele dintre noi au izbucnit în momentul în care au început să facă presiuni asupra managerilor de firme cu care aveam şi noi contracte. Până atunci, se ocupaseră doar de partenerii altor ziare. Aflând că am intrat şi noi pe listă, le-am recomandat de câteva ori să nu ne mai şantajeze colaboratorii, să înveţe să-şi câştige banii prin muncă cinstită, inteligenţă etc, însă nu am avut cu cine să ne înţelegem. Le-am atras atenţia inclusiv asupra faptului că ştim că ne copiază cu nesimţire materialele, în proporţie de peste 50 la sută fiţuica lor fiind realizată cu articole din Arena. Cu toate că riscau şi încă mai riscă un proces de mega-plagiat, indivizii cu pricina au continuat să-i ameninţe pe colaboratorii noştri, iar în cazul unora au trecut şi la pasul 2, mocirlindu-i în mizerabila lor publicaţie. Ţinuţi în înjurături cu lunile, unii dintre directorii de firme sau instituţii au cedat şi au cotizat la aceşti escroci. A fost alegerea lor, n-o comentăm. Însă nu putem nici să ne prefacem că nu am văzut că, după ce au primit bani de la societăţi precum Alex Construct sau Vlăsia, din arhiva lor electronică, au ras toate înjurăturile dinainte.
În fine, în urmă cu câţiva ani, provocaţi din ce în ce mai mult să reacţionăm, împinşi de la spate şi de câteva dintre victimele ale acestor impostori, am decis să dăm publicităţii câteva dintre lucrurile pe care le ştiam, mai ales că, periodic, la o rubrică pe care nu aveau curajul să şi-o asume, strecurau „săgeţi” îndreptate chiar şi către noi. Cititorii noştri fideli ştiu că nu le-am rămas datori şi, de fiecare dată când i-am îngenuncheat pe aceşti nemernici, am prezentat dovezi incontestabile pentru toate acuzaţiile pe care li le-am adus. Când am vorbit de şantajul la Nicu Spiridon sau Petre Ungureanu, am publicat chiar şi plângerile acestora. Amândoi trăiesc şi n-au memoria scurtă. Când am spus cum şi-au dobândit averile, la fel, am mers la fapte şi documente. Iar lista poate continua. (…)
Deşi ştiau că putem proba absolut toate lucrurile pe care le-am spus despre ei, aceşti papagali ne-au dat în judecată, ne-au făcut plângeri penale şi, evident, au pierdut de fiecare dată. L-am angajat pe avocatul Victor Stănculescu să ne apere şi am adus un braţ de documente cu care să luptăm în proces. Nu ştim cine a fost judecător şi nici nu ne interesează. Cert este că, în final, am câştigat, pe căi absolut corecte, cum vom câştiga şi următoarele procese, indiferent ce presiuni vor face asupra magistraţilor. Da, am uitat să vă spunem, aceste pleve ale societăţii, care se pretind mari ziarişti, mari intelectuali – deşi, cum am demonstrat, nişte politicieni le-au plătit taxele la facultate – şi-au făcut prostul obicei de a-i înjura în fiţuica lor de şantaj pe toţi judecătorii care judecă procese în care sunt implicaţi sau de pe urma cărora pot obţine câştiguri. Aşa s-a întâmplat şi de curând, când, după ce avocatul nostru – devenit deja ţintă predilectă a mercenarilor – a contactat un executor judecătoresc pentru a ne ajuta să ne recuperăm banii cheltuiţi (există facturi, chitanţe) în procesul pe care ni l-au intentat şi l-au pierdut. Oftica procesomanilor a fost atât de mare când au auzit că trebuie să plătească 50 de milioane de lei vechi, încât, procedând ca şi cu judecătorul Bogdan Mateescu, au început să-i înjure la grămadă pe av. Stănculescu, pe executorul Bogdan Gătejescu, cât şi pe judecătorul Mihaela Chirvaşiu. De ce şi pe judecător? Pentru că fomiştii ne-au deschis un nou proces, care este judecat de Mihaela Chirvaşiu. De altfel, aceşti foşti boschetari care şi-au vândut demult conştiinţa ne-au şi propus să renunţăm la executare ca să renunţe şi ei la al doilea proces. Numai că, vedeţi dumneavoastră, nici şantajul ăsta nu merge cu oricine. În idioţenia lor, aceşti păduchi ai presei vâlcene – care doar pretind că dau cu mafioţii de pământ, pentru că, de fapt, ei sunt slugile acestora – s-au gândit că, procedând astfel, pot intimida judecătorul, ne pot intimida şi pe noi… Şi mai grav este că nu e pentru prima oară când recurg la astfel de metode. Din păcate, instituţiile abilitate să ia măsuri în astfel de situaţii nu-şi fac datoria. De aceea, ne revine probabil tot nouă misiunea de a pune lucrurile la punct şi vă asigurăm că, şi dacă vor sta în genunchi, cum au stat în faţa lui Nicu Spiridon sau a altora, nu vom mai da înapoi.

(va urma)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button