PoliticaAncheta

Când ajunge DNA şi la ICSI?

Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Rm. Vâlcea este o unitate de cercetare ştiinţifică aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.

Cotidianul Jurnalul Naţional a aflat că, la această instituţie, banii publici sunt gestionaţi într-un mod care ridică mari semne de întrebare. De aceea, conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii, jurnaliştii din presa centrală au solicitat câteva documente care ar fi trebuit să clarifice lucrurile. Faptul că nici după termenul legal de 30 de zile nu au primit răspunsurile cerute ne face să credem că este foarte posibil ca, acolo, să se întâmple într-adevăr lucruri dubioase. Interesându-ne mai mult ce ar putea stârni interesul Jurnalului Naţional, am aflat că ICSI ar fi acordat contracte grele unor SRL-uri băgate în tot felul de mizerii. Se pare că acestea au primit miliarde de lei pentru consultanţă în vânzări şi alte servicii similare, chestii făcute doar pe hârtie. Conform informaţiilor pe care le-am primit, ceea ce se petrece la ICSI va ajunge foarte curând în atenţia DNA. E vorba de săptămâni.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button