Social

Guvernul pregăteşte fonduri pentru situaţiile de urgenţă de la Stoileşti

După cum am mai semnalat şi cu alte ocazii, recent, la Stoileşti, din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele luni şi a alunecărilor de teren, drumul din satul Bulagei s-a surpat în două zone, punând în pericol trecătorii şi, în general, populaţia care trăieşte acolo.


Primarul Florin Ionescu şi oamenii din comună au sesizat acest pericol la toate instituţiile, de la Prefectură până la ISU şi Guvern, explicând că trebuie luate măsuri înainte să se întâmple o tragedie. Ei bine, după câteva luni fără niciun feedback, prefectul Sebastian Fârtat a pregătit un proiect de hotărâre de guvern menit să ajute administraţiile locale să rezolve probleme ca cele apărute la Stoileşti. Documentul a ajuns deja la Guvernul României şi urmează ca, în cel mai scurt timp, Executivul de la Palatul Victoria să se aloce fondurile necesare pentru situaţiile de urgenţă din Vâlcea, dar şi din celelalte judeţe. Repartizarea unei sume suficiente pentru refacerea infrastructurii distrusă ar reprezenta o reparaţie morală faţă de comunitatea de la Stoileşti, cu care, din 2019 încoace, noua Putere n-a prea fost corectă. După cum se ştie, în 2019, după aprobarea şi începerea unui proiect care viza asfaltarea mai multor drumuri din localitate, o investiţie pentru care Florin Ionescu a muncit mult şi pe care a câştigat-o cât se poate de corect, noul guvern a decis să-i blocheze finanţarea, promiţând – prin vocea Ralucăi Turcan – că lansează un nou PNDL, care va prelua şi misiunea abandonată prin FDI. Numai că au trecut doi ani şi ceea ce s-a promis s-a dat uitării. O altă nedreptate făcută de actualul guvern comunităţii de la Stoileşti este şi reducerea bugetului pe 2021 cu peste 200 de mii de lei faţă de 2020. După atâtea tăieri, este firesc ca Guvernul să înveţe să mai şi pună!

 

 

Articole Similare

Back to top button