Diverse

Gabriel Udubaşa, Marius Lazăr (FR Box) şi prietenii lor donează 35 de ghiozdane full echipate elevilor din Vâlcea

Asociaţia „Împreună la drum”, Fair-play Arena şi Arena Vâlceană, împreună cu prietenii lor, demarează, în această perioadă, campania „Ghiozdănelul fericit”. Această acţiune constă în achiziţionarea de ghiozdane full echipamente, pentru elevii de clasele I-VIII, care provin din familii defavorizate. Zilele trecute, campaniei noastre s-a alăturat şi Gabriel Udubaşa, care a făcut rost de 35 de ghiozdane full echipate. „20 dintre ghiozdane provin de la firma Schoolofiice, din Bucureşti, condusă de Lazăr Vasile Marius, unul din prietenii mei şi membru în Biroul Federal al FR Box. El ne-a ajutat şi cu organizarea Campionatului European de box, care s-a desfăşurat la Rm. Vâlcea. Îi mulţumesc, pe această cale, că susţine acţiunea de prevenire a abandonului şcolar. De asemenea, o bună prietenă de-a mea, Marcela Băicoianu (FOTO dreapta), aflând de această campanie, mi-a zis că ne dă 5 ghiozdane. Ea trăieşte în Spania şi, de-a lungul anilor, a ajutat mulţi copii din box. Încă un prieten de-al meu, Cătălin Brăila, patronul Hotelului Brâncuşi, din Tg. Jiu, m-a anunţat că va veni şi el cu 10 ghiozdane. Le mulţumesc din suflet pentru sprijin. Sunt convins că cei mici vor aprecia foarte mult implicarea noastră”, a precizat Gabriel Udubaşa. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button