Fotbalul şi arta
Nicolae Dobrin, Ilie Balaci, Gheorghe Hagi! Sunt poate cele mai mari nume ale fotbalului românesc. Belodedici, Răducanu, Dumitru, Ailenei, Sătmăreanu, Iordănescu… Glorii! Fantastici jucători ai fotbalului românesc. Fotbalişti adevăraţi! Nici o echipă din România nu are actualmente jucători de valoarea lor. Oameni ce au trudit pe covorul verde şi care aduceau bucurii în inimile milioanelor de români. Fotbalişti de succes şi nu numai. Exemple ce ar trebui date oricărui puşti care a decis să studieze tainele obiectului sferic. Jucători ca Dobrin, Cruyff, Platini, Maradona sau Hagi, dar şi mulţi alţii pe lângă ei, au făcut ca fotbalul să fie mai degrabă artă decât un simplu sport. „Gâscanul” nu dribla pur şi simplu, ci îşi ameţea adversarii până aceştia se împiedicau în propriile picioare împleticite. Cruyff făcea mult mai mult decât doar să paseze; sfida geometria şi fizica, iar deseori desena (prin traiectoria mingii) linii imaginare perfecte. Platini nu şuta; Platini nu executa lovituri libere, ci transforma mingea într-o ghiulea de jucărie pe care o controla cu o telecomandă invizibilă. Maradona nu alerga, ci exploda pur şi simplu, fugea cu mingea la picior cu o rapiditate care le provoca adversarilor otită şi cu o uşurinţă care le cauza depresii. Hagi nu făcea preluări, ci reverenţe; fluiditatea şi eleganţa mişcărilor, execuţiile lui dădeau impresia că dansa cu mingea, nu că o lovea. Toate astea ne-au făcut să credem că fotbalul nu e întotdeauna un sport. În unele momente devine artă.
Când mergeai la stadion şi vedeai la lucru astfel de jucători nu trebuia să fii pasionat de fotbal, trebuia doar să iubeşti spectacolul. Dar astăzi dacă te decizi să vezi un meci de fotbal trebuie să te gândeşti de mai multe ori dacă chiar e de fotbal şi dacă nu cumva e de box, lupte sau vreo întrecere în înjurături. Nu mai avem talentele de altădată. Şi când spun asta nu mă refer doar la nivelul sportului inventat de englezi, ci şi la cel moral, pentru că impresia generală este că a dispărut spiritul de echipăa, dar a început să apară spiritul de haită. Cum apare câte unul care are talent, a doua zi se crede vedetă, apare în diferite ipostaze în tabloide şi nu rămâne cu picioarele pe pământ cum ar trebui. De multe ori se întâmplă, ca atunci când auzi la radio sau citeşti în ziar despre „Gâscanul” să te gândeşti la echipa din Trivale. Balaci înseamnă Ştiinţa şi exemplele pot continua. Dar astăzi nu mai există astfel de „etichete”. Tot ceea ce contează este mărimea sacoşei patronului. Dacă-i prea mică se caută una mai mare sau dacă se poate una fără fund. Puţini sunt cei care pun suflet în ceea ce realizează, pentru că fiecare se gândeşte doar la interesul personal. Dar ştiu că românii sunt capabili, au „calitatea” necesară, ca orice alt om pe lumea asta, să lucreze într-o echipă; la noi însă nu există cultura motivării şi „leadership-ul”, nu avem o tradiţie sau exemple, nu avem lideri. Am fost însă martor de destule ori şi sunt sigur că se poate, daca există oamenii potriviţi. Cred că ar trebui ca jucătorii de azi să se inspire mai mult din atitudinea celor mai vechi, mai modeşti… să stea mai mult pe teren şi mai puţin în faţa camerelor; poate le-ar prinde mai bine să se concentreze mai mult la joc şi să mai evite un pic presa. Părerea mea.
Ec. Mădălin DOBRE
