Fotbaliştii de la CS Şirineasa i-au transmis un mesaj de susţinere lui Dan Săraru: „Fiţi tare, domnule primar! Noi suntem aproape de dvs”

sararu danFotbalul de calitate din comuna Şirineasa se identifică cu numele lui Dan Cătălin Săraru, care, de 15 ani, ocupă funcţia de primar. În tot acest timp, el a reuşit să construiască în localitatea sa unul dintre cele mai moderne stadioane din judeţ şi să construiască o echipă competitivă, care, la ora actuală, se luptă pentru promovare în Liga a III-a. Miercuri, în ziua meciului din finala cupei, fotbaliştii de la CS Şirineasa au aflat de decizia ANI şi, cum era şi normal, au fost afectaţi de faptul că principalul lor susţinător ar putea renunţa şi la fotbal. După golul egalizator, de 1-1, aceştia au afişat un mesaj pe tricou: „Fiţi tare, domnule primar! Noi suntem aproape de dvs”.

„Trebuie să mai ai şi noroc pentru a-ţi îndeplini visele”

Primarul Dan Săraru a suferit mult că echipa sa a pierdut primul obiectiv stabilit în acest sezon: câştigarea finalei Cupei României. După ce antrenorul său, Lucian Giurcă, a fost eliminat de pe banca tehnică de arbitrul Cătălin Buşi, liberalul a preluat, în serios, atribuţiile şi a suferit, în stil caracteristic, la fiecare ocazie a echipei sale. „În viaţă, ca şi în sport, de altfel, trebuie să ai şi un pic de noroc pentru a-ţi îndeplini obiectivele, pentru a-ţi atinge visele. Din păcate, miercuri, la Valea Mare, CS Şirineasa – echipa declarată mai bună de mai toţi cei prezenţi la meci – a pierdut. Din punctul meu de vedere, atât noi, cât şi Horezu, vor câştiga în semifinalele play-off-ului, după care ne vom întâlni în finala Ligii a IV-a”, a spus Săraru.

„Fotbaliştii sunt a doua mea familie”

„Aş dori să le mulţumesc băieţilor pentru mesajul de susţinere pe care l-au afişat în timpul jocului cu Flacăra Horezu. Ei au aflat de decizia ANI. M-au impresionat profund când au arătat tricoul inscripţionat cu un mesaj de susţinere. Pentru mine, fotbaliştii sunt a doua mea familie. Iubesc fotbalul cu o pasiune nebună, încă de când eram mic…”, a completat Săraru. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button