Liga V

Formaţia primarului Vătafu, în „cărţi” pentru primul loc

Rapid Voiceşti a început bine campionatul, însă a avut parte şi de două sincope, astfel că înaintea rundei de duminică figura în clasament cu două rezultate negative consemnate din cauza lipsei unor jucători importanţi. Mai exact, cu un egal şi o înfrângere ce au făcut ca într-un anumit moment Rapid Voiceşti să piardă contactul cu primele două clasate, Viitorul Valea Mare şi AS Creţeni. Echipa primarului Vătafu şi-a revenit, însă, rapid, iar în runda trecută a reuşit să profite de rezultatul din derbiul seriei a II-a, dintre primele două clasate, apropiindu-se la doar un punct de locul secund. Şi-a consolidat poziţia în clasament după ce a reuşit să se impună în mod categoric în faţa Oltului Ioneşti, o echipă care a început bine actualul sezon, dar a decăzut brusc şi fără o explicaţie în ultimele etape. Nici la meciul de la Drăgăşani, cu Rapid Voieşti, ioneştenii n-au reuşit să mai impresioneze, fiind nevoiţi să accepte superioritate echipei gazdă care s-a impus cu 4-0. Oltul a rezistat o repriză în faţa grupării lui Florin Vătafu, terminând la egalitate primele 45 de minute, însă n-a reuşit să se mai opună şi în partea secundă, când a încasat patru „boabe” de la Moroşan, Ion, Vătafu şi Dumitrescu, jucători care şi-au făcut încălzirea pentru meciul de la sfârşitul acestei săptămâni când vor întâlni AS Creţeni, într-o partidă contând pentru locul 2 în serie. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button