Liga 6

FC Băbeni are cinci jucători noi în vestiar, printre care şi un fost portar de la Poli

FC Băbeni a câştigat ambele meciuri amicale disputate până acum, cu acelaşi scor, 2-1. Astfel, în primul joc, echipa antrenată de Marius Munteanu a învins-o pe Stejarul Vlădeşti, iar, în cel de-al doilea, s-a impus contra republicanilor A de la SCM Rm. Vâlcea. Preşedintele clubului, Emil Zaharioiu, a precizat că, în perioada următoare, încearcă să-i legitimeze şi pe cei cinci jucători noi, pe care îi are la antrenamente. „Avem în plan să aducem un portar cu experienţă (a evoluat la echipe mari, precum Poli Timişoara), dar şi alţi jucători de câmp, care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul, adică evitarea retrogradării”, a mai spus Emil Zaharioiu. (L.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button