Erik Lincar, antrenorul echipei Damila Măciuca:

„Nu sunt un antrenor mofturos, ci doar exigent în ceea ce fac”

Erik Lincar este genul de antrenor pentru care orice angajament asumat în fotbal reprezintă o nouă provocare, căreia vrea să-i facă faţă fără probleme. În interviul de mai jos, tehnicianul echipei Damila Măciuca ne dezvăluie, printre altele, şi motivele care au stat la baza deciziei de a prelua cel mai bogat club din judeţ.

• Cum aţi ajuns, domnule Erik Lincar, la Damila Măciuca, o echipă despre care se spune că este cea mai puternică din judeţ, din punct de vedere financiar?
– La sfârşitul turului, am fost contactat de conducătorii echipei Damila. Poate şi rezultatele mele ca antrenor (mă refer, în primul rând, ca o mică performanţă, la promovarea echipei Callatis Mangalia, într-un eşalon superior) m-au recomandat ca fiind un om serios, dornic de a face performanţe cu echipe mici, unde condiţiile nu sunt aşa strălucite, precum la nivelul Ligii I. Vreau să obţin rezultate în orice condiţii, nu sunt un antrenor mofturos, pretenţios, ci doar exigent în tot ceea ce fac.

• Când jucaţi la Steaua, suporterii vă percepeau ca fiind un sportiv sobru, gen Dorinel Munteanu. Aşa sunteţi şi ca antrenor sau cu jucătorii aveţi o relaţie mai degajată, să nu zic tolerantă?
– Sunt obişnuit cu sportul la nivel înalt! Îmi place să spun jucătorilor că fotbalul a devenit o meserie. Câştigul va fi pe măsură dacă îţi faci treaba bine, din punct de vedere profesional. De ce nu, o rampă de lansare spre un eşalon superior?

• După cum ştiţi bine, fostul antrenor, Gabriel Mangalagiu, a fost schimbat din funcţie, cu toate că era în grafic, în ceea ce priveşte poziţia din clasament… Aveţi specificat în contract o clauză privind promovarea echipei sau, în primul rând, vreţi să formaţi un lot cu adevărat competitiv şi, abia după aceea, să atacaţi promovarea?
– Cunosc destul de bine „istoricul” acestei echipe. Apreciez munca fostului antrenor, dar presupun că ştiţi destul de bine cum este în acest domeniu! De altfel, nu îmi place să critic activitatea unui coleg de breaslă. Sper să am o colaborare bună cu domnul Mangalagiu, având în vedere faptul că dânsul este un specialist în pregătirea juniorilor, asupra cărora îmi place să îmi îndrept atenţia spre viitor.

• Având în vedere că aţi jucat puţine meciuri amicale, totuşi, îmi permit să vă întreb: v-aţi creionat, oarecum, o echipă de bază?
– Pentru mine nu există titulari sau rezerve. Vreau să fiu corect cu toţi jucătorii! Obişnuiesc să fac echipa cu două-trei ore înaintea oricărui meci, pentru a le da tuturor şanse egale. Asta e politica mea, să-i fac pe fotbalişti să se simtă apreciaţi de colectiv şi staff-ul tehnic.

• Apropo, ca o întrebare suplimentară: vă place să aveţi un al doilea antrenor, în teren, ţinând cont că aveţi câţiva jucători cu experienţă, de genul lui Marian Posteucă?
– Antrenor secund este Marcel Carabageac, însă, bănuiesc ce vreţi să spuneţi. Un jucător poate să aibă personalitate şi la 17-18 ani. Pentru mine numai randamentul contează. Cei mai în vârstă trebuie să fie un bun exemplu pentru cei tineri. Omul Posteucă mă poate ajuta în acest sens, folosindu-se de experienţa sa la nivelul eşalonului ai doilea.

• Aţi jucat cinci sezoane la cel mai titrat club din România, Steaua Bucureşti. Aţi văzut cam cu ce se mănâncă fotbalul, chiar din străinătate, unde aţi jucat o vreme. De ce aţi ales să începeţi de jos munca de antrenor , comparativ cu alţii, care îţi rup gâtul, antrenând echipe cu palmares?
– Vă spune ceva Inter Clinceni? Aveam 31 de ani când o antrenam. Important este ca antrenorul să fie mulţumit că jucătorii sunt plătiţi la zi. Ei, bine, aici, la Damila, se lucrează în condiţii de normalitate, cu jucători mulţumiţi din punct de vedere financiar, ceea ce pe mine mă avantajează. Va veni vremea, dacă obţin rezultate bune, să visez a antrena şi echipe cu o carte de vizită notabilă.

• În ce constă relaţia dumneavoastră cu patronii echipei şi mă refer aici dacă aţi accepta vreodată să vi se impună un anumit jucător în echipă sau chiar în cadrul lotului?
– (zâmbeşte subtil) Voi merge pe un lot format din 23-24 de jucători, care să corespundă calitativ, nu cantitativ. Cine nu se încadrează în anumite cerinţe impuse de mine, se autoelimină. Tuturor le-am explicat politica mea, despre care nu cred că e dificil de urmat.

• Sunteţi obişnuit, ca fost jucător, să vă desfăşuraţi activitatea în condiţii superioare de pregătire.: bază sportivă modernă, cu două-trei terenuri, centru de recuperare etc. Vă împăcaţi cu ideea că, la Măciuca, nu dispuneţi de aceste lucruri sau, la final, veţi da vina pe aceste inconveniente?
– Ştiam de la început la ce mă înham. Pentru mine, nu are relevanţă dacă sunt condiţii extraordinare sau bune, cum sunt la Măciuca. Numai oamenii slabi dau vina pe aceste inconveniente. De la început, mi s-au prezentat condiţiile. Faptul că patronii sunt înnebuniţi după fotbal îmi dă încredere maximă. Se pot realiza, pe viitor, lucruri frumoase privind infrastructura sportivă.

• După cum ştiţi, oltenii sunt cam iuţi la mânie. Judeţul Vâlcea se numără printre cele mai „stufoase” privind numărul de publicaţii, printre care şi Arena Vâlceană. Acceptaţi eventualele critici, în momentul când rezultatele nu vă avantajează, dar, bineînţeles, cele constructive?
– La Hunedoara, am fost criticat şi când rezultatele erau bune. Dacă criticile sunt constructive, nicio problemă. Dar la Hunedoara am întâlnit un lucru mai rar, implicarea politicului. Cinci reprezentanţi din Consiliul Local al Primăriei se certau ca chiorii! Bănuiesc că aveau interese, care afectau însă atmosfera din cadrul echipei.

• Am văzut că alergaţi, cot la cot, cu jucătorii. Îl vom mai vedea pe Erik Licar jucând chiar şi la Damila?
– Categoric, nu! Îmi place să alerg, uneori, cu jucătorii, să le simt pulsul, dar numai atât. Eu mi-am încheiat socotelile cu cariera de jucător, de aceea, am ales să trec la următorul nivel.

• Da, dar fizicul dumneavoastră vă avantajează, sunteţi la fel ca atunci când jucaţi la Steaua…
–  (râde, dar asemeni unui ardelean calculat, dă din cap a…) Mulţumesc, dar am venit cu altă misiune, să antrenez şi să-mi dovedesc mie şi celorlalţi că pot face ceva frumos la Damila.

• Cum vi se par condiţiile de la Govora?
Hotelul de la Belvedere este foarte frumos, personalul foarte amabil, mâncarea bună, dar, din cauza condiţiilor meteo, terenul este impracticabil. Bine, nu urmăream expres să ne pregătim pe terenul din localitate, dar nici prin împrejurimi lucrurile nu stau prea roz.

P.S.: În încheiere, aş dori să remarc un singur lucru. Se vede că antrenorul Lincar este un ardelean pur sânge. Locuieşte de vreo 15 ani în Bucureşti, dar nu are nimic din aerul capitalei, plin de ifose. Nu a ezitat să-mi dea acest interviu, chiar dacă tocmai atunci se pregătea să meargă la masă. Are un „exerciţiu” privind relaţia cu presa, în pofida tinereţii sale şi este dispus, oricând, să dialogheze pe tema fotbalului. Un avantaj enorm pentru tinerii din echipă! Erik Lincar a trecut cam pe la toate loturile naţionale, ştie ce înseamnă să pleci de jos. Noi îi dorim succes!

Dănuţ Omeag