ELEV ŞI PROFESOR

OPINIA SPECTATORULUI

În anii frumoşi ai gloriei sportive româneşti, multe ţări îşi doreau să ne egaleze performanţele. „Tricolorul” era foarte des auzit la sfârşitul multor competiţii şi mulţi ne invidiau. Eram mândri de noi şi de sportivii care ne făceau cunoscuţi în lume şi credeam că aşa va fi mereu. Numai că vremurile actuale nu mai au aceeaşi culoare ca odinioară.
Ceea ce mă intrigă în mod special este că în conjunctura actuală asistăm la succese repetate ale unor sportivi sau echipe care odată luau lecţii de la români. După ani buni de supremaţie în handbalul masculin, mulţi antrenori şi sportivi din ţara noastră au plecat în nordul Africii, în America de Sud, Asia şi, bineînteles, în nordul Europei sau în Spania şi acum pierdem, fără drept de apel în faţa unor echipe care atunci nu „existau”. Vestiţii antrenori Martha şi Bela Karoli au ajuns în SUA, iar echipa naţională americană de gimnastică a crescut în valoare precum un Făt-Frumos. Mircea Lucescu, pe care îl consider unul dintre cei mai serioşi oameni din sport, atât ca jucător, cât şi ca antrenor, a reuşit să convingă un foarte potent om de afaceri şi a creat în Ucraina o echipă cum nu a mai avut de mult estul Europei, iar acum este în vârful mişcării fotbalistice europene. Să nu uităm că acum mulţi ani, Ion Ţiriac, experimentatul om de tenis, s-a împlinit sportiv prin înfiinţarea unui turneu de anvergură la… Madrid şi a manageriat jucători precum Boris Becker sau Goran Ivanisevic, în condiţiile în care noi am avut, la un moment dat, un potenţial invidiat de mulţi.
Exemplele pot continua, iar ceea ce vreau eu să remarc este că, pe măsura trecerii timpului, observăm că nu ducem lipsă de profesori (şi este în special meritul lor). Ne lipsesc însă elevii sau cei care se încumetă să încerce să „înveţe” nu au potenţialul dovedit de cei de peste graniţele ţării noastre. Este dezarmant şi demoralizator, dar realitatea ne-o confirmă. Sunt câteva excepţii, dar cu o floare nu se face primăvara! Ce-i de făcut?

Iulian VERNESCU