Liga IV

Echipa primarului Briceag a predat o lecţie de fotbal

Strambeanu NicuVIITORUL VALEA MARE – VICTORIA FRÂNCEŞTI 7-0

După ce a luat bătaie la scor în meciurile cu două dintre echipele situate pe poziţiile fruntaşe ale clasamentului (0-7 cu Voinţa Orleşti, în etapa a XI-a şi 0-6 cu Flacăra Horezu, în etapa a XV-a – ambele în deplasare), pentru fotbaliştii de la Viitorul Valea Mare a venit în sfârşit şi momentul răzbunării. La finele săptămânii trecute, echipa primarului Constantin Briceag a trecut categoric, cu scorul de 7-0, de Victoria Frânceşti, o formaţie care s-a resemnat deja cu soarta de echipă retrogradată.

Trupa lui Strâmbeanu a suferit din plin după accidentarea portarului Glodeanu

Oaspeţii au oferit însă o replică dârză, în special până la pauză, în prima repriză încasând doar două goluri. Totul s-a rupt în tabăra celor din Frânceşti atunci când portarul Adelin Glodeanu s-a accidentat şi nu a mai putut continua să apere. Cum Nicolae Strâmbeanu nu a mai avut un alt goal-keeper la dispoziţie, între buturi a stat până la final jucătorul Elvis Ciuraru, în timp ce în teren, ca jucător de câmp, a intrat Marius Lifei. „Am avut din nou o viaţă grea, din pricina faptului că nu am putut conta pe foarte mulţi jucători, motiv pentru care am apelat iarăşi la anumite improvizaţii în formula de joc. La pauză ni s-a accidentat şi portarul titular, aşa că am suferit din plin după revenirea de la vestiare. Oricum, am jucat bine şi în continuare, am mai încasat un gol prin minutul 60, iar ultimele patru boabe le-am primit după minutul 80, atunci când probabil am picat şi din punct de vedere fizic”, ne-a declarat preşedintele echipei din Frânceşti, Ncolae Strâmbeanu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button