Diverse

Echipa naţională de fotbal a României, pe locul 20 în Europa

• reprezentativa condusă de Mirel Rădoi a ajuns în a doua urnă valorică pentru tragerea la sorţi în vederea stabilirii grupelor din preliminariile Campionatului Mondial

Prima reprezentativă de fotbal a României a avut programate, în ultimele zile, două partide de foc, cu Norvegia şi Irlanda de Nord, din Liga Naţiunilor, importante în perspectiva tragerii la sorţi pentru stabilirea grupelor din preliminariile Campionatului Mondial. Datorită unei serii de întâmplări favorabile, ”tricolorii” şi-au îndeplinit obiectivul şi au ajuns pe locul 20 în Europa, avansând în a doua urnă valorică, situaţie care îi ajută să evite o parte din adversarii puternici care vor intra în lupta pentru calificarea la Mondiale. Norvegia nu s-a prezentat la meciul cu selecţionata lui Mirel Rădoi ca urmare a interdicţiei primite din partea autorităţilor sanitare după descoperirea unui caz de COVID-19 la nivelul lotului, pierzând partida la ”masa verde”, Serbia a bătut Rusia, iar într-un final, România a remizat cu Irlanda de Nord, rezultat suficient pentru misiunea ”tricolorilor”. România a suferit la Belfast. Gazdele au deschis scorul în minutul 56. Golul izbăvitor a venit din piciorul ”rusului” Eric Bicfalvi, după o fază frumoasă creată de Răzvan Marin şi Florin Tănase. România îşi va afla adversarii din preliminariile Campionatului Mondial din 2022 pe 7 decembrie.

13 echipe din 55 se califică la Campionatul Mondial din Qatar. Urnele, la tragerea la sorţi, vor arăta astfel:
Urna 1: Belgia, Franţa, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Danemarca, Germania, Croaţia, Olanda
Urna 2: Elveţia, Polonia, Suedia, Ţara Galilor, Austria, Ucraina, Turcia, Serbia, Slovacia, România
Urna 3: Rusia, Ungaria, Irlanda, Norvegia, Cehia, Scoţia, Islanda, Irlanda de Nord, Grecia, Finlanda
Urna 4: Slovenia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Albania, Bulgaria, Belarus, Israel, Georgia, Luxemburg, Bosnia
Urna 5: Armenia, Cipru, Insulele Feroe, Azerbaijan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra
Urna 6: Moldova, Malta, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino

IRLANDA DE NORD – ROMÂNIA (1-1)
Au marcat: Boyce (56) / Erik Bicfalvi (81)
IRLANDA DE NORD (3-5-2): 1. Peacock-Farrell – 22. Ballard, 5. Evans (C), 20. Cathcart – 7. Kennedy (3. Lewis, 66), 17. McNair, 19. Smith (6. Galbraith, 79), 13. Mccann, 14. Dallas – 21. Magennis (15. McLaughlin, 79), 9. Boyce (16. Washington, 66)
Selecţioner: Ian Baraclough
ROMÂNIA (3-4-3): 12. Tătăruşanu (C) – 5. Nedelcearu, 6. Cristea, 3. Toşca (17. Bicfalvi, 74) – 2. Creţu (13. Mogoş, 64), 18. Marin, 8. Nistor, 22. Camora, – 20. Man (10. Maxim, 64), 7. Alibec (23. Băluţă, 87), 19. Tănase (11. C. Ganea, 87)
Selecţioner: Mirel Rădoi

Articole Similare

Back to top button