Liga III

”E o perioadă nefastă, suntem în scădere de formă, dar trebuie să strângem rândurile, să ne revenim”

”Din păcate, a venit şi al treilea eşec. Ne pusesem speranţe în meciul de la Pecica, dar din nou deznodământul nu ne-a fost favorabil. Trebuie să găsim soluţii, să ieşim din impas. Am întâlnit o echipă bună, am avut şi noi ocazii importante. La cum s-a jucat, oricine putea să câştige acest joc. Din păcate, jucătorii echipei gazdă au fost mai lucizi decât noi în momentele importante ale partidei. A fost altceva, a fost mai bine decât cu Becicherecu Mic, dar nu ne încălzeşte cu nimic acest lucru. Suntem în scădere de formă. Jucătorii sunt aceiaşi care au dus greul şi înainte, când am obţinut rezultate bune. Este o situaţie nouă pentru noi şi trebuie să ştim să o gestionăm. În viaţa oricărei echipe apar şi astfel de momente. Sper să învăţăm din greşeli şi să ne revenim pentru că avem nevoie de puncte. Vom avea un final de an greu, cu trei meciuri de foc. Trebuie să luăm lucrurile bune de la meciul cu Pecica, să încercăm să obţinem mai mult. Nu trebuie să fim debusolaţi. Cum la victoriile importante nu am făcut nuntă, nici acum nu trebuie să facem înmormântare. Situaţia poate fi redresată. Această echipă poate mai mult. Cu calm şi înţelegere, putem reveni acolo unde ne este locul, în ciuda obstacolelor, a accidentărilor, a suspendărilor. La meciul următor, cu Dumbrăviţa, din păcate nu-l vom avea la dispoziţie pe Mansour. A făcut un meci bun la Pecica, a şi marcat, a avut ocazii, era într-o revenire de formă şi e clar că e o pierdere importantă pentru noi, dar vom încerca să găsim cele mai bune soluţii în situaţia dată. Cei doi jucători sud-americani nu-i vom putea utiliza în acest tur. Până la meciul cu Dumbrăviţa, sper să-l recuperăm, totuşi, pe Covalschi, care a absentat în ultima perioadă din cauze medicale”, a declarat Adi Popa, antrenorul-jucător al Flacărei, după partida de la Pecica. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button