Liga 6

”E dorinţă mare din partea tuturor să începem campionatul, dar cred că puţini îşi vor permite în condiţiile în care se vor accepta variantele FRF”

Ştefan Răcăreanu, jucătorul şi antrenorul echipei AS Băile Olăneşti e sceptic cu privire la posibilitatea de a se relua competiţiile de fotbal amator în luna martie. Acesta este de părere că sunt puţine echipe care îşi vor permite să se testeze.


”Eu nu cred că va începe campionatul în luna martie. E dorinţă mare din partea tuturor, dar situaţia e destul de complicată. Şi cu loturile, şi cu frica de virus, de situaţie. Nu ai nici bani, nici jucători. Dintre vaiantele propuse, cred că mai bine ar fi tot cu teste rapide. Ar însemna vreo 1000 lei pe lună. E altceva decât să dai dintr-o dată 6000 lei pe teste RT-PCR. Nici nu ştiu dacă primăriile ar putea susţine o astfel de cheltuială. Cred că nu vor fi multe formaţii care să-şi permită acest lucru. În plus, acum nu sunt bani la primării. Nu s-au stabilit bugetele, sunt datorii care trebuie achitate, investiţii de primă necesitate care trebuie susţinute. Va fi greu, cel puţin pentru echipele din mediul rural. Eu zic că noi ne-am permite să participăm în campionat în aceste condiţii. Domnul primar chiar ne-a transmis că avem toată susţinerea din partea dumnealui. Dar trebuie văzut şi ce zic jucătorii. La noi nu e o problemă, pentru că pot să apelez la juniori, dar seniorii nu cred că sunt dispuşi să se testeze. Mulţi dintre ei lucrează, nu îşi asigură traiul din fotbal şi de ce să vină să-şi rişte serviciul, să se testeze, să fie cumva rezultatul pozitiv şi să-i bage în izolare? Cum am spus, toţi ne dorim acelaşi lucru, să se reia competiţia, să putem juca, dar nu ştiu dacă acceptă jucătorii cu orice preţ”, a spus oficialul echipei AS Băile Olăneşti.

Răcăreanu a mai precizat şi că lucrurile la stadionul din staţiune merg bine: ”În perioada aceasta nu am pierdut decât un jucător, pe portarul George Vîlceanu, care s-a dus la Sparta. Are cine să stea între buturi. Avem doi copii de 2004, pe Andrei Urtea şi Ionuţ Motrună «Moţonache». În câteva luni, eu zic că vom avea şi propriul stadion pe care să jucăm. Se lucrează la baza sportivă. În iarna viitoare sigur va fi gata, iar echipele care vor veni în cantonament la Băile Olăneşti vor avea chiar toate condiţiile. Vom avea acolo două terenuri. Pe lângă cel mare, sintetic, de 100/60, Primăria va mai amenaja unul mai mic, de 40/20, de iarbă. De asemenea, au început procedurile pentru amenajarea unui teren de fotbal şi la Cheia”.

Articole Similare

Back to top button