Politica

După părerea lui Ion Cîlea,

Consilierii PD-L s-au pripit făcându-l pe Gutău cetăţean de onoare al Râmnicului 

• social-democratul se arată convins că PSD va recâştiga primăria peste două luni 

Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea, se abţine în continuare de la orice fel de comentarii în legătură cu situaţia fostului primar al Râmnicului, democrat-liberalul Mircia Gutău. Însă, provocat să-şi spună părerea despre hotărârea consilierilor PD-L de a-i acorda titlul de cetăţean de onoare al municipiului, după ce a fost închis sub acuzaţia de luare de mită, liderul PSD a apreciat că aleşii pedelişti s-au pripit. „Nu comentez despre Mircia Gutău nimic. Nu am făcut-o până acum şi nici nu o voi face, pentru că nu mi se pare normal să loveşti într-un om care nu se poate apăra. Dar în ceea ce priveşte hotărârea CL, părerea mea este că cei 16 consilieri PD-L şi viceprimarii au luat această decizie pe răspunderea lor. Într-adevăr, dânsul a făcut şi lucruri bune în oraş, însă cred că nu era momentul acum… Trebuia să se aştepte o decizie finală-finală. Nu aveau mult de aşteptat; pe 17 martie am înţeles că vom avea o concluzie. Eu sper să fie o hotărâre în favoarea lui Mircia Gutău”. Întrebat dacă într-adevăr îl doreşte pe fostul prefect de Vâlcea, Remus Grigorescu, drept candidat la funcţia de primar al Râmnicului, social-democratul a ocolit răspunsul, spunând că numai în urma sondajelor de opinie comandate de partid, poate să comenteze pe marginea acestui subiect. „Nu vreau să risc, ci prefer să aflu ce vor cetăţenii şi să merg pe mâna lor. Eu vreau să câştig primăria şi nu mă joc cu treaba asta. Şi bănuiesc că ştiţi că atunci când îmi propun ceva nu dau deloc înapoi şi merg la câştig. Am o capacitate fantastică de muncă şi nu mi-e frică decât de Dumnezeu”, a subliniat Ion Cîlea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button