Administratie

Dumitru Pearcu face protocol cu MAI

Firma omului de afaceri Ion Cazan, Cazicom SRL, a câştigat lucrările de asfaltare a drumului Clinceni – Modârceni, din comuna Tomşani. Această importantă cale de acces are o lungime de 2,5 kilometri, iar lucrările vor începe, cel mai probabil, în primăvară.
Licitaţia pentru atribuirea proiectului a avut loc în urmă cu peste un an şi jumătate, însă, din lipsa fondurilor, investiţia a fost amânată. Anul acesta, Dumitru Pearcu şi Vasile Nucă, aleşii localităţii, şi-au mai propus, printre altele, să mute sediul Primăriei în clădirea în care îşi desfăşoară activitatea postul de poliţie. Construcţia în cauză este prevăzută cu parter şi etaj şi oferă condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii. „Pentru a prelua sediul Poliţiei, va trebui să încheiem un protocol cu MAI, astfel încât agenţii să se poată muta cu toată aparatura în actuala Primărie. Noul sediu va fi reabilitat integral, în stil baroc brâncovenesc, respectându-se arhitectura zonei”, a explicat viceprimarul Vasile Nucă. Acesta a adăugat că primarul Dumitru Pearcu va amplasa la intrarea în noua primărie o căruţă veche, piesă de muzeu, folosită în trecut ca utilaj pentru stingerea incendiilor. Maşinăria, care era trasă de doi cai, a fost construită în urmă cu peste şase decenii de către deţinuţii Penitenciarului Gherla. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button