Liga Nationala

Duminică, 5 februarie, de la ora 16.00, HCM Rm. Vâlcea va întâlni Corona Braşov

Pe 18 ianuarie, la Cluj-Napoca, HCM Rm. Vâlcea a disputat ultimul meci oficial din Liga Naţională. De atunci, au trecut mai bine de două săptămâni. Iubitorii handbalului vâlcean speră ca „municipalele” să nu-şi fi ieşit din formă în această perioadă şi să continue seria rezultatelor bune din 2017. Toţi cei care îndrăgesc HCM-ului se aşteaptă la o victorie şi la Braşov. Meciul cu echipa de la poalele Tâmpei se va desfăşura duminică, 5 februarie, de la ora 16.00. Cei care nu vor putea ajunge la Braşov, vor avea ocazia să urmărească în direct, din faţa televizoarelor, confruntarea dintre HCM şi Corona. Acesta va fi transmisă de TVR1. Un grup de suporteri din cadrul galeriei „Brigada Zăvoi” au anunţat deja că vor face deplasarea la Braşov. Au speranţa că, cu al optulea jucător în tribune, Mihaela Ani-Senocico şi colegele sale se vor motiva suplimentar şi vor avea aceeaşi atitudine care şi la Craiova sau Cluj-Napoca, astfel încât la final să sărbătorească împreună cel de-al patrulea succes consecutiv. După deplasarea de la Braşov, handbalistele vâlcene vor avea un alt meci pe teren străin, cel de-al patrulea consecutiv. Marţi, pe 14 februarie, acestea vor juca la Cisnădie, cu Măgura, din localitate. După cum am mai anunţat, HCM va evolua din nou pe teren propriu abia în jurul datei de 19 februarie, când la Vâlcea va veni CSM Bistriţa. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button