Social

Donaţie importantă a companiei Annabella, în cadrul teledonului organizat de Antena Group şi Fundaţia “Mereu aproape”

Duminică, începând cu ora 13:00, Antena Group şi Fundaţia “Mereu aproape” au organizat cel mai mare teledon din istorie pentru sprijinirea spitalelor în lupta cu COVID-19. Donaţiile au venit atât din ţară, cât şi de peste hotare. De la copii care au renunţat la alocaţii sau bătrâni care şi-au cedat pensiile, până la companii mari din ţară, s-au strâns, în doar 6 ore, aproape 3 milioane de euro. Printre cei mai importanţi participanţi s-a numărat şi Annabella, de la Rm. Vâlcea, firmă coordonată de Dorina şi Dan Mutu. Retailerul a oferit 10.000 de euro pentru campania “Români Împreună”, dar nu este singurul gest umanitar din această grea perioadă.

Articole Similare

Back to top button