Social

Deputatul Lovin: românii au nevoie de spitale moderne, dotate corespunzător şi deservite de personal medical cât mai bine pregătit

Toţi liderii politici din România, indiferent de formaţiunile din care fac parte, au căzut de acord asupra unui lucru, şi anume acela că ţara noastră are nevoie urgentă, în fiecare regiune, de spitale moderne, dotate corespunzător şi deservite de personal medical cât mai bine pregătit. În ultimii ani, s-a discutat despre lansarea mai multor programe şi proiecte privind construirea unor spitale regionale şi dezvoltarea sistemului medical românesc, dar, concret, nu se vede nimic. „Doar vorbe! În perioada în care PSD s-a aflat la guvernare, liberalii le-au reproşat permanent social-democraţilor că spitalele regionale există doar pe hârtie sau poate nici măcar aşa. Acum, de un an, la conducere, se află PNL şi situaţia este neschimbată”, a semnalat deputatul Dumitru Lovin, în cadrul unei intervenţii la Ministerul Sănătăţii. „Ce s-a făcut concret din septembrie 2019 până în prezent în cadrul proiectelor privind construcţia spitalelor regionale, în ce punct ne aflăm şi când estimaţi că îşi vor deschide porţile aceste mult aşteptate unităţi sanitare?”, a întrebat Lovin, ministrul Nelu Tătaru neştiind ce să răspundă. Într-o altă intervenţie, la Ministerul Agriculturii, parlamentarul vâlcean a semnalat o altă situaţie – despăgubirile cuvenite fermierilor pentru combaterea efectelor nefaste ale secetei. Ei bine, se pare că semnalul de alarmă tras de parlamentarul vâlcean a avut efect, ministrul Oroş angajându-se că, luna aceasta, fermierii vor primi o primă mână de ajutor.

Articole Similare

Back to top button