Liga I

Denis Dumitraşcu, cerere de căsătorie specială, în costum de scafandru, în apele Mării Egee

Fotbalistul vâlcean Denis Dumitraşcu a mai încheiat cu bine un sezon în Liga I. FC Argeş, echipa la care este legitimat, nu a avut emoţii că nu se va menţine pe prima scenă fotbalistică a ţării. S-a calificat în play-off. A terminat campionatul pe locul 6. După ultimul meci, Denis a plecat în vacanţă. Nu singur, ci alături de iubita lui, Andra Pandele şi câţiva prieteni. A ales să-şi petreacă puţinul timp liber pe însoritele plaje din Grecia. A fost în Rodos. Între două sesiuni de bronzat, sportivul de la poalele Capelei a îmbrăcat şi costumul de scafandru. S-a scufundat în Marea Egee, moment în care a făcut şi pasul vieţii. Şi-a cerut partenera de soţie. Într-un astfel de cadru, de vis, răspunsul nu avea cum să nu fie pozitiv. Aşadar, vom avea nuntă în familia fotbalului vâlcean! Tot într-o pauză competiţională. După cum se ştie, ce e frumos, durează puţin. Vacanţa e scurtă. Noul sezon din Liga I începe pe 9 iulie. Echipele se vor reuni, pentru pregătire şi cantonamente, în prima parte jumătate a lunii iunie. Felicitări, Denis, pentru pasul făcut! Să fie într-un ceas bun!

Articole Similare

Back to top button