Sporturi de contact / Arte Marţiale
9 sportivi pregătiţi de Zarioiu, Adam şi Cotora, medaliaţi la Campionatul Naţional de Kempo K
Zilele acestea, la Bucureşti, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Kempo K 1 (S+J+C), competiţie la care au participat sute de sportivi din toată ţara, cei mai buni şi talentaţi. Aşa cum era de aşteptat, judeţul Vâlcea a avut o reprezentare foarte bună şi de această dată. Astfel, nouă dintre elevii care se pregătesc la Academia Radu Zarioiu au obţinut rezultate extraordinare şi s-au numărat printre medaliaţi. Antrenorii lor, Radu Zarioiu, Adam Nicolae şi Cotora Alexandru, s-au arătat mulţumiţi de performanţele sportivilor lor, cu care, de a doua zi, au şi început pregătirea pentru următoarea competiţie de anvergură.