Liga IV

Delegatul Daniel Duroi, de la Posada Perişani, îl atenţionează pe omologul său de la Voinţa Orleşti că stă rău cu memoria: „În doi ani, Voinţa Orleşti are doar o victorie contra noastră”

Duroi_Daniel_2010_09 (1)După partida din runda anterioară, delegatul de la Voinţa Orleşti, Nicon Diaconeasa declara în presă că fosta adversară directă, Posada Perişani, are un handicap în întâlnirile directe şi că, pe viitor, echipa sa va obţine tot mai multe victorii împotriva ei. În replică, Daniel Duroi, omologul său de la Perişani, a punctat că îl înşeală memoria atunci când acesta încearcă să facă o retrospectivă a rezultatelor dintre cele două formaţii şi că realitatea din teren e întru totul alta. „Îi readuc aminte domnului Diaconeasa că, în doi ani, de când a promovat Orleştiul în Liga a IV-a, echipa lui a reuşit o singură dată să ne bată, în rest, avem trei victorii şi un egal. În plus, vor mai trece ani până ce va ajunge să ne învingă. Pe noi nu ne-a interesat vreodată cum joacă adversarii noştri, ce se întâmplă pe la cluburile altora, ci doar să jucăm bine şi să ne respectăm conducerea prin rezultate”, a punctat Daniel Duroi, delegat la Posada Perişani.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button