Politica

Daniel Constantin l-ar putea aduce pe Mihai Persu în fruntea PC Vâlcea

Persu MihaiEste foarte posibil ca, în perioada imediat următoare, conducerea centrală a PC să demită şi chiar să excludă din formaţiune mai mulţi lideri conservatori de la Vâlcea, aducându-l în funcţia de preşedinte, la judeţ, pe Mihai Persu, care în 2011 a decis să se retragă din partid, din cauza unor „colegi” cu grave probleme de atitudine şi adaptare.

Principalele motive ale iminentei decizii ce ar putea fi luată de către Daniel Constantin, preşedintele PC, sunt foarte uşor de intuit: 1) echipa aflată în prezent în fruntea filialei nu numai că nu reuşeşte să aibă o relaţie bună cu aliaţii de la PSD şi PNL, dar mai şi participă, direct sau indirect, la înrăutăţirea relaţiilor cu partenerii din interiorul Uniunii; 2) la Revelionul de la Seaca, actualul lider al organizaţiei, luat cu gura şi muşchii pe dinainte, ar fi vorbit foarte urât la adresa primarului Ilie Amuzan şi a preşedintelui Ion Cîlea; 3) oameni apropiaţi ai lui Ionel Giuran au scos pe piaţă o revistă în care sunt tăvăliţi în ultimul hal atât preşedintele PSD Vâlcea, cât şi deputatul Cristian Buican. Aceştia din urmă au aflat toate aceste lucruri şi le-au semnalat la Bucureşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button