Politica

La Râmnicu Vâlcea, nu se mai oficiază căsătorii duminica

romeo duminicaDaniel Ionescu, purtătorul de cuvânt de la Primăria Râmnicului, informează că şirul audienţelor de la instituţia pe care o reprezintă a fost deschis, anul acesta, de către viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, care a discutat cu cetăţenii pe probleme precum: „solicitări de locuinţe sociale, obţinerea unor copii după actele din cuprinsul unui dosar de punere în posesie sau cereri de intervenţie la reabilitarea unor căi de acces din municipiu”. O altă informaţie interesantă, oferită zilele acestea de către purtătorul de cuvânt al primarului PD-L Romeo Rădulescu se referă la scăderea semnificativă a numărului de căsătorii în municipiu. Având în vedere acest lucru, precum cheltuielile materiale şi de personal, considerate prea mari de către autorităţile locale, începând cu 1 ianuarie 2012, în Râmnicu Vâlcea, nu se vor mai oficia cununii civile în zilele de duminică. „Măsura vine în linia economiilor bugetare avute în vedere de administraţia locală municipală pentru anul în curs. În cursul anului trecut, la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea au fost oficiate 668 de cununii civile (din care doar 51 duminica, la solicitarea expresă a mirilor), cu 123 mai puţin decât în 2010”, se mai precizează în comunicatul de presă transmis de Primărie.

Articole Similare

One Comment

  1. Tara arde si baba se piaptana! Voi ati vazut ce e la Bucuresti? D-aia e capitala ca acolo-s oameni coiosi nu ca la valcea, pana se trezesc pana iau toatae mesele zilei li se face somn si nu mai ies. halal! Niste putori in orasul asta!

Lasă un răspuns

Back to top button