Diverse

Damila, performeră în Cupa României!

Cupa Romaniei* în cel de-al treilea tur al competiţiei, elevii lui Narcis Enăchescu s-au impus în faţa echipei Atletic Bradu, răzbunând astfel eşecul suferit în vară de Oltul Ioneşti 2009, care a fost înfrântă de argeşeni în meciul de baraj pentru promovare în Liga a III-a
* în următoarea fază a Cupei României, atunci când vor intra în cursă şi echipele din Liga a II-a, formaţia din Măciuca ar putea înfrunta pe CSM Rm. Vâlcea, iar Tibi Harapu şi compania îşi doresc să meargă chiar mai departe

La mijlocul săptămânii trecute Damila Măciuca a reuşit să facă un nou meci mare. După ce le-a eliminat pe rând, pe Ghecon Lăpuşata şi FC Oltchim, echipa lui Dan Niţu a reuşit să scrie o nouă pagină de istorie pentru fotbalul judeţean, reuşind să acceadă în turul IV al Cupei României. A obţinut biletul calificării în dauna argeşenilor de la Atletic Bradu, nimeni alţii decât cei care au câştigat barajul de promovare la începutul verii în faţa campioanei Vâlcii, Oltul Ioneşti 2009. Astfel, Damila a răzbunat trupa lui Ionel Giuran şi totodată şi-a îndeplinit parţial visul, ajungând în situaţia de a spera într-o întâlnire oficială cu o echipă de Liga a II-a. S-a impus cu scorul de 3-2 în faţa celor de la Atletic Bradu, însă ecuaţia calificării nu a fost atât de simplă. Oaspeţii s-au aflat mai tot timpul la conducere, însă, din fericire, au cedat pe final şi au pierdut întâlnirea. Atletic a deschis scorul, Ciprian Popescu a restabilit egalitatea la 1-1 până în pauză, însă în debutul părţii secunde o nouă greşeală a readus formaţia din Bradu în avantaj. Damila n-a cedat, a pus presiune pe argeşeni, care până la urmă au cedat şi şi-au introdus balonul în propria poartă: 2-2. Finalul a aparţinut vâlcenilor, iar în apropiere de minutul 90 a venit şi golul victoriei. A înscris pentru 3-2 Tibi Harapu, profitând de o bâlbâială în careul advers. Astfel, echipa din Măciuca a ajuns în turul 4 al Cupei României. „A fost cel mai greu meci de până acum. Am întâlnit o echipă foarte bine pregătită fizic şi valoroasă, în acelaşi timp. Presiunea a fost mare pe jucătorii mei pentru că n-au experienţa jocurilor la acest nivel, iar acest lucru s-a văzut în primele minute. N-am avut curaj, ne-am precipitat şi din acest motiv s-a complicat jocul pentru noi. Totuşi, cei din Bradu, la 2-1, au crezut că jocul e câştigat şi au făcut câteva schimbări neinspirate, de care noi am reuşit să profităm. Jucătorii mei au dat dovadă de caracter şi îi felicit pentru acest lucru. Au reuşit să revină de două ori după ce au fost conduşi şi au câştigat meciul prin ambiţie şi maturitate. Păcat că victoria a fost umbrită de euforia de final. Nu toţi jucătorii au venit în dreptul băncilor de rezervă să ne bucurăm şi să ne felicităm, aşa cum procedăm de obicei. Au pătruns şi spectatorii pe teren, s-a creat un meleu şi Dan Ioniţă a intrat într-un clinci cu un adversar, fiind eliminat de arbitru. A făcut o greşeală nepermisă. E căpitanul echipei, cel mai valoros jucător al nostru şi totodată cel mai experimentat. A jucat la Liga a II-a, la Liga a III-a, ştie ce înseamnă o eliminare la acest nivel, judecată de FRF şi ar fi trebuit să evite o astfel de situaţie. Acum, atât el, cât şi Grecea sunt indisponibili pentru următorul meci. Grecea a primit două etape de suspendare şi amendă”, a declarat Narcis Enăchescu, antrenorul Damilei.

CSM, următorul adversar?

Vicecampioana Ligii a IV-a, Damila Măciuca, a eliminat din Cupă ambele formaţii vâlcene de Liga a III-a, apoi şi pe Atletic Bradu, iar acum ar putea urma şi echipa-fanion a judeţului, CSM. „Cel mai probabil adversar din turul 4 este CSM, dar nu este exclus să picăm tot cu o echipă de Liga a III-a, dintre cele calificate în această fază sau chiar cu o echipă de Liga a IV-a, rămasă în competiţie. Eu mi-aş dori, totuşi, să jucăm cu o formaţie de Liga a II-a, pentru că acesta a şi fost obiectivul meu”, a precizat Narcis Enăchescu. Altfel, meciul se anunţă interesant, în cazul în care FRF va stabili ca Damila şi CSM să se întâlnească în turul III şi prin prisma faptului că ambele formaţii au acelaşi sponsor, pe Dan Niţu şi compania Damila. Întâlnirea, în cazul în care împerecherea se va face astfel, ar urma să aibă loc pe 25 august.

CUPA ROMÂNIEI /EDIŢIA 2010-2011
REZULTATELE MECIURILOR DIN TURUL 4:

Recolta Stoicăneşti – FC Argeş II            3-0
* FC Argeş II s-a retras din competiţie
Dămila Măciuca – Atletic Bradu            3-2
FC Podari – Universitatea II Craiova        2-2
* 4-2, după prelungiri
Luceafărul Oradea – Mureşul Deva        1-1
* 2-2, după prelungiri / 7-6, după penaltiuri
Avântul Reghin – FC Cisnădie            2-0
Lăpuşul Tg. Lăpuş – Gloria II Bistriţa        3-2
FC Hunedoara – CS Zlatna                3-0
* CS Zlatna s-a retras din competiţie
Moldoforest Moldova Nouă – FC II Timişoara    0-2
Gloria Arad – ACS Recaş                2-1
Politehnica 2002 Timişoara – Marmosim Simeria    0-1
Termo Drobeta Tr. Severin – Minerul Mătăsari    0-2
Rapid Dumeşti – Rapid CFR Suceava        1-2
Flacăra Bruşturi – Petrotub Roman            2-9
FCM Huşi – FCM Bacău                0-3
Politehnica II Galaţi – CS Panciu            1-1
* 4-5, după penaltiuri
CS Eforie – Callatis Mangalia            0-1
CSM Rm. Sărat – CS Voluntari            0-1
CS Tunari – Unirea Slobozia                2-2
* 6-7, după penaltiuri
ACS Berceni – Tricolorul Breaza            3-0
Bolintin Malu Spart – Viitorul Domneşti        0-3
* lipsă asistenţă medicală
Rapid II Bucureşti – Dinamo II Bucureşti        5-2
FC Zagon – Conpet Ploieşti                0-2
Municipal 3 Târgovişte – Chimia Brazi        0-1
Luceafărul II Oradea – Sănătatea Cluj        2-0

* echipele evidenţiate s-au calificat în faza următoare a competiţiei

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button