Liga IV

Damila Măciuca – AS Mihăeşti 5-1

Încălzire pentru meciul de Cupă

* echipa lui Dan Niţu a obţinut două victorii importante în ultima săptămână, contând în campionat şi pentru calificarea în finala Cupei României

Formaţia antrenată de Ion Lazăr s-a arătat optimistă înaintea rundei de sâmbătă, 8 mai. „Ne strângem toţi şi producem surpriza etapei”, s-au exprimat câţiva jucători ai AS Mihăeşti înaintea deplasării de la Măciuca. Minunea nu s-a produs, însă, pentru mihăeşteni, care au plecat învinşi de pe terenul Damilei, astfel şansele de a se salva de la retrogradare fiindu-le reduse la maxim.
Deşi miercuri va avea un meci important, contând pentru semifinalele Cupei României, la Perişani, cu Posada, Damila nu a desconsiderat campionatul, şi-a apărat corect şansele, iar la final a consemnat o victorie categorică. După 1-0 în turul semifinalelor Cupei, la Măciuca, cu Posada, succes care a apropiat-o de prezenţa în ultimul act al acestei competiţii, Damila s-a impus şi în campionat, cu 5-1, rezultat care, coroborat cu înfrângerea suferită în această etapă de Cozia, a dus echipa fraţilor Niţu pe locul 2 în Liga a IV-a. Acum, echipei antrenată de Narcis Enăchescu nu-i mai rămâne decât să-şi apere poziţia din clasamentul Ligii a IV-a şi să spere în obţinerea trofeului destinat câştigătoarei fazei judeţene a Cupei României.

„Dacă nu vom fi sprijiniţi, suntem 100% retrogradaţi”

Ion „Mara” Lazăr a apreciat că meciul de la Măciuca a fost unul fără istoric. Gazdele au deschis scorul, tot în prima repriză majorându-şi avantajul la 2-0 în urma unui penalti acordat de centralul întâlnirii. În partea secundă jocul a curs tot în favoarea Damilei, s-a făcut 3-0, oaspeţii au redus din handicap prin Mihai Stănică (3-1), însă meciul s-a încheiat la scorul de 5-1 pentru formaţia din Măciuca. „În condiţiile actuale, nu ştiu cu cine am mai putea câştiga până la final. Nu avem niciun sprijin, iar dacă conducerea echipei nu se implică, nu-şi va îndrepta atenţia şi către noi, suntem 100% retrogradaţi. Următoarea etapă jucăm cu Flacăra Horezu. Dacă nu batem, la revedere! Suntem retrogradaţi! Oricum, indiferent de deznodământ, din vară, jumătate din jucători nu vor mai veni la echipă. Pentru că fotbal la acest nivel cu bani de acasă, nu se poate. Vor rămâne probabil la echipă doar localnicii”, a apreciat Ion Lazăr, antrenorul AS Mihăeşti.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button