Politica

Cu sprijinul deputatului Cazan, „Oltenia de sub Munte” este pe cale să devină geoparc UNESCO. Avantajele pentru Vâlcea, colosale!

Deşi abia şi-a început mandatul de deputat, Laurenţiu Cazan este foarte activ şi se implică deja în rezolvarea problemelor pe care le despistează în judeţ. Astfel că, după ce, recent, a luat atitudine faţă de problemele apărute în derularea programului guvernamental “Hrană caldă pentru bătrâni”, acum, tânărul politician susţine demersurile prin care “Oltenia de sub Munte” să capete statutul de geoparc UNESCO.


Deputatul Laurenţiu Cazan este membru al Comisiei mixte UNESCO pentru patrimoniu, iar după întâlnirea cu Florin Stoican, membru fondator al geoparcului și al Asociației Kogayon, este convins că acest model de dezvoltare va aduce mari beneficii întregii regiuni. „Am discutat cu Florin Stoican despre „Oltenia de sub munte”, care aspiră la statutul de geoparc internaţional UNESCO şi sunt premise favorabile ca acest lucru să se concretizeze. Am rămas plăcut surprins de toate noutăţile pe care acest proiect le va aduce judeţului nostru. Sunt oportunităţi unice, oferite de această minunată poziţionare geografică a judeţului Vâlcea, şi care pot fi atinse prin intermediul geoparcului. Printre acestea, se numără activităţi precum explorarea naturii, vizitarea de obiective culturale, cunoaşterea meşteşugurilor tradiţionale din zonă şi practicarea sporturilor: drumeţii, ciclism sau căţăratul montan. La proiect, are un aport important şi mediul academic. Statutul de Geoparc UNESCO va reprezenta şi cercetare în domeniul ştiinţelor naturii şi al geo-conservării, o arie care nu a fost atât de dezvoltată în regiune. Astfel, vom putea deveni un important punct turistic, cultural şi de cercetare la nivel mondial”, a explicat Cazan. Parlamentarul este convins că „Oltenia de sub Munte” va fi un motor economic important pentru judeţ, care va ajuta la dezvoltarea Vâlcii: „Turismul este o şansă enormă pe care Vâlcea o are de a se dezvolta din punct de vedere financiar. Din discuţia mea cu Florin, am înţeles faptul că această arie nu este una protejată, care să impună restricţii. Aşadar, antreprenorii locali sau externi vor putea să deschidă afaceri, însă unele sustenabile, care la rândul lor vor crea locuri de muncă pentru vâlceni. Pe lângă toate acestea, vom intra într-o categorie selectă a celor 161 de geoparcuri din 44 de ţări, ceea ce înseamnă că „Oltenia de sub Munte” va beneficia de promovare la nivel mondial. Geoparcurile au un sistem de promovare reciproc, prin urmare zona noastră va fi prezentată în toate cele 44 de ţări, fapt ce va atrage turişti din toate colţurile lumii. Se vor forma comunităţi întregi de pasionaţi ale acestor segmente, ceea ce va duce la un flux de vizitatori constant. Este absolut încurajator şi voi sprijini toate demersurile Asociaţiei Kogayon, toate acestea fiind, la propriu, un sprijin al dezvoltării durabile şi autosustenabile”. Geoparcul aspirant UNESCO „Oltenia de sub Munte” se întinde pe teritoriul a 6 localităţi vâlcene: Vaideeni, Horezu, Costești, Bărbătești, Stoenești şi Băile Olănești, pe o suprafață de 635,58 kilometri pătrați.

 

 

 

Articole Similare

Back to top button