Liga IIIFotbal

Cu mâna goală de la Potcoava și Craiova! Horezu și Costești au pierdut în deplasare

Dacă pentru Dăești a fost o rundă perfectă, reușind să-și îndeplinească obiectivul și să câștige ”finala” pentru locul 2, cu Alexandria, pentru Costești și Horezu a fost una de tristă amintire. După succesul cu Roșiori, ”minerii” nu au reușit să facă un meci bun și în Bănie. Au pierdut fără drept de apel, cu 5-0, confruntarea cu Universitatea Craiova 2. Pentru ”satelit” au punctat, pe stadionul Extensiv, Mitran și Danciu, autorii unor ”duble”, dar și Ciolacu. A fost 3-0 după primele 45 de minute.

Nici ”olarii” nu au avut mai multă șansă. Au primit două goluri la Potcoava, fără să înscrie vreunul. Craiova 2 s-a dus la cinci puncte în față. Sunt șanse mici ca Flacăra să o mai poată surclasa. Mai sunt 9 puncte în joc. În următoarea rundă, elevii lui Lucian Giurcă o vor întâlni, pe teren propriu, tocmai de Craiova 2. Costești joacă acasă cu Filiași. Pe 21 mai, cele două formații vâlcene, ultimele două clasate din serie, vor avea meci direct, la Horezu. Ambele se gândesc, mai degrabă, la o invitație din partea FRF pentru a continua în Liga a III-a. Și-au făcut dosarele de licențiere pentru a fi pregătite să joace și în sezonul viitor la acest nivel.

Articole Similare

Back to top button