Liga II

CSM Rm. Vâlcea – FC Silvania Şimleul Silvaniei 4-0

csm fazaPrima victorie fără Artimon

În faţa unui număr tot mai mic de spectatori, CSM-ul şi-a apropiat trei puncte necesare salvării de la retrogradare. Fără miză, fără antrenor, fără o conducere apreciată, fără bani şi fără un viitor îmbucurător, CSM-ul nu mai spune nimic în fotbal, iar victoria cu Silvania nu face decât să mai păstreze speranţe că, probabil, după alegerea unui nou primar al Râmnicului, fotbalul vâlcean va renaşte. Silvania părea să nu fi aflat că Artimon a plecat de la Vâlcea, altfel nu se explică de ce a început prudent. Pentru CSM, apatia primului sfert de oră e explicabilă, jucătorii fiind evident timoraţi. Arbitrajul, bun şi foarte bun pentru vâlceni, fapt ce s-a văzut bine încă din minutul 11 când oaspeţii au fost opriţi pe motiv de ofsaid la un contraatac periculos. În replică, tânărul Vasile (CSM) a şutat de la colţul careului mare pe lângă vinclul porţii apărate de Ştef. Portarul ardelenilor a fost imediat comparat cu gafeurul stelist Zapata la faza din minutul 26. Atunci Ştef a şutat într-un fotbalist vâlcean şi era cât pe ce să asistăm la deschiderea scorului. Prind curaj fotbaliştii CSM-ului, Curtuiuş face o preluare de fotbalist adevărat, pasează lui Sergiu Popescu, dar căpitanul vâlcenilor luftează în prima fază, apoi revine şi şutează pe lângă vinclu. În minutul 39 se deschide scorul: Vasile are o incursiune în lateral, fundaşii ardeleni respingând în corner. Execută Răzvan Dobre perfect pentru Ionaşcu şi, acesta, de lângă alţi doi colegi ai săi, trimite în plasa porţii echipei oaspete pentru 1-0. Până la pauză am mai consemnat în minutul 44 o centrare foarte bună dată de Sergiu Popescu pentru Curtuiuş, dar acesta de pe urmă a fost surprins de execuţia colegului său şi nu a mai ajuns la minge. 

Dinu şi Părvu au adus liniştea în Zăvoi 

CSM-ul a ieşit de la vestiare de parcă acolo s-ar fi aflat Alin Artimon, adică mult mai motivaţi, aşa cum se întâmpla în perioada în care tehnicianul timişorean era „principal” la Vâlcea. Aproape o jumătate de oră Perianu a stat degeaba în poartă, iar oaspeţii au arătat că nu sunt capabili să pună probleme majore CSM-ului. Vasile, Dobre şi Curtuiuş s-au întrecut în ratări, iar de la Silvania a fost şutată mingea peste poarta vâlcenilor, din lovitură liberă, de către Codoban. În minutul 57, la un corner scos tot de Vasile, fundaşul Ciprian Dinu a urcat în careu să le arate atacanţilor calea spre gol şi a înscris trimiţând mingea cu capul în poarta oaspeţilor: 2-0. La acest scor vâlcenii au făcut pasul înapoi şi au permis oaspeţilor să conteze în ofensivă. Atacanţii CSM-ului nu se remarcă decât prin două căderi „la miloagă” în careu pentru a obţine măcar un penalti, dar centralul partidei a fost de neînduplecat. Cu două minute înainte de finalul meciului, Lucian Pârvu vrea să arate contestatarilor că mai păstrează ceva din calităţile cu care s-a făcut cândva remarcat la Liga I. A preluat mingea la vreo 25 de metri de poartă lateral dreapta, a pătruns în careu şi a şutat perfect pe colţul lung pentru 3-0. Iar când spectatorii se pregăteau să audă fluierul de final al meciului, în minutele de prelungire, acelaşi Pârvu trece lejer de un adversar, rămâne singur cu portarul oaspeţilor şi înscrie: 4-0. Victoria este importantă şi prin faptul că, în caz de egalitate de puncte între CSM şi Silvania, echipa vâlceană are avantajul rezultatelor directe, răzbunând astfel un 0-3 nedrept din tur. La conferinţa de presă de după meci, antrenorul Teleşpan confirmă verbal ceea ce s-a petrecut pe teren: victorie dedicată lui Alin Artimon, fostul antrenor având o mare contribuţie la succesul din partida cu FC Silvania Şimleul Silvaniei. 

Florin MĂNOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button