Liga Nationala

„CSM Bucureşti rămâne principala favorită la câştigarea Ligii Naţionale”

În sezonul trecut, SCM Rm. Vâlcea a avut un parcurs aproape perfect. A câştigat două dintre cele trei trofee puse în joc. A învins-o de două ori pe CSM Bucureşti, iar Supercupa şi titlul naţional au ajuns la Vâlcea. Şi în noua stagiune, „municipalele” vor lupta pe mai multe fronturi. Florin Pera, antrenorul campioanelor, a transmis că şi de această dată echipa sa va încerca să obţină maximum din competiţiile în care participă. „Cu siguranţă pentru noi va fi un sezon foarte dificil. Vom lupta pe trei fronturi, în campionat, Cupa României şi Liga Campionilor. Mai avem şi Supercupa, în care ne vom întâlni din nou cu CSM Bucureşti. Meciul se va disputa pe 25 august.

În ceea ce priveşte Liga Naţională, se anunţă un campionat foarte echilibrat. După transferurile şi bugetele echipelor, cu siguranţă va fi extrem de disputat. Sunt 6-7 echipe care se vor lupta pentru cupele europene. Anul trecut se luptau pentru evitarea retrogradării, acum au făcut transferuri, şi-au consolidat loturile şi ţintesc mai sus. Pe lângă Bistriţa, Cisnădie, Craiova, Braşov, vor veni Brăila, Buzău. Va trebui să fim concentraţi sută la sută pentru a obţine cât mai multe rezultate pozitive. Noi ţintim un loc pe podium. Bineînţeles că vom încerca să obţinem maximum, poate chiar să repetăm performanţa din sezonul trecut. CSM Bucureşti rămâne, însă, principala favorită la câştigarea Ligii Naţionale. Are un lot valoros şi un buget care asigură condiţii pentru a se lupta pentru un loc în Final Four-ul Ligii Campionilor. Noi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a arăta aceeaşi atitudine, determinare şi valoare din sezonul trecut. Vom pune accent pe forţa grupului. Vrem să fim din nou echipa capabilă să se bată de la egal la egal cu CSM Bucureşti. Însă luăm lucrurile treptat. Trebuie să vorbim mai mult în teren decât în afara lui. Important este să fim din nou o familie, la fel ca până acum. Cu ambiţie, cu sprijinul de care beneficiem şi minunaţii noştri suporteri, putem obţine din nou rezultate notabile”, a declarat tehnicianul campioanei.

„Sunt mulţumit de transferurile realizate. Principala problemă va fi aceea de a omogeniza lotul şi a aduce jucătoarele la acelaşi nivel într-un timp scurt. Trebuie să creăm coeziune în cadrul grupului. Sper ca noile venite să se adapteze cât mai rapid, să aducă plusul de care avem nevoie pentru a face faţă şi rigorilor Ligii Campionilor. Sunt jucătoare de profil diferit, dar putem să ne dăm seama de capacitatea lor după pregătirea de vară, după primele meciuri amicale. Vom încerca să ne formăm un sistem de joc în funcţie de posibilităţile fiecărei jucătoare. Poate că va fi diferit decât cel din sezonul trecut. Dar cel mai important este să fim un grup unit, să fim o familie. După cum ştiţi, ne bazăm pe forţa grupului şi nu pe individualităţi. Numele sunt mai puţin importante. Primează echipa”, a mai adăugat Florin Pera. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button