Liga Nationala

CS Oltchim şi-a adjudecat un nou titlu naţional

* elevele lui Radu Voina s-au impus în intermediară cu scorul de 41-26 în faţa grupării Cetate Deva

Deşi mai are încă patru etape de disputat în Liga Naţională, Oltchim şi-a adjudecat, din punct de vedere matematic, cel de-al 18-lea titlu naţional. Miercuri, 25 aprilie, s-a impus în Sala Sporturilor Traian din Rm. Vâlcea categoric, cu scorul de 41-26, în faţa grupării Cetate Deva, victoria aducându-i campionatul. Următoarea clasată din Liga Naţională, Universitatea Cluj, a câştigat şi ea meciul din intermediară, însă se află în continuare la şase puncte în spatele grupării vâlcene. Ardelencele mai au de jucat încă trei meciuri, însă nicio şansă de a mai lua faţa Oltchim-ului. În eventualitatea în care echipa vâlceană ar pierde meciurile rămase, iar Universitatea le-ar câştiga pe toate, cele două formaţii ar ajunge la egalitate de puncte, iar în acest caz ar fi avantajată Oltchim de rezultatele din meciurile directe. Cu alte cuvinte, indiferent de situaţie, elevele lui Voina, Roşca şi Luca sunt din nou campioane. În faţa ultimului adversar întâlnit nu s-au străduit foarte mult să demonstreze că sunt cele mai puternice din România. Cu puţin efort, chimistele au câştigat fără probleme duelul cu echipa din Deva. Vizitiu a condus echipa vâlceană spre succes. Aceasta a fost şi autoarea unui gol de genul celor înscrise de Luminiţa Dinu, din poartă în poartă. În minutul 36, Vizitiu a văzut portarul advers ieşit şi a încercat, din apropierea punctului propriu de la 7 metri, să înscrie. A reuşit, golul său contând pentru scorul de 22-13. Tot ea a închis tabela la scorul de 41-26 pentru chimiste. Despre hunedorence nu se pot spune prea multe. Acestea şi-au arătat în multe momente ale jocului stângăcia, însă nici nu puteau avea pretenţii să se evidenţieze în faţa Oltchim-ului din moment ce în acest campionat nu au reuşit să producă surprize nici în faţa altor adversari mai slab cotaţi. Cetate Deva a câştigat doar cinci partide din cele 22 disputate în actualul sezon şi se află acum foarte aproape de retrogradare. Ocupă penultimul loc în clasamentul Ligii Naţionale, „graţie” avansului de doar un punct faţă de „lanterna roşie”, CSM Bacău. În meciul de la Vâlcea, de la gruparea oaspete s-au evidenţiat doar Toth (autoare a opt goluri) şi Chiţacu (care a punctat de şapte ori, însă majoritatea reuşitelor au fost din 7 metri). Oltchim a avut-o ca principală marcatoare pe Vizitiu (10 goluri). Au mai înscris pentru campioana României: Nechita (5 goluri), Managarova (4), Brădeanu (4), Băbeanu (3), Manea (3), Ardean (3), Meiroşu (3), Safta (2), Curea (2), Vetkova (1), Farcău (1).

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button