Liga IV

Cozia Călimănești, premiată pentru câștigarea Ligii a IV-a!

Sâmbătă, 28 mai, pe stadionul Brothers, în etapa de final a Ligii a IV-a, a avut loc confruntarea între prima și a doua clasată, Cozia Călimănești și Sparta Rm. Vâlcea. A fost o partidă fără miză. S-a terminat la egalitate, scor 1-1. Ambele goluri au fost înscrise în prima repriză. Vali Mihalcea a adus-o pe Sparta în avantaj după un sfert de oră de joc. A executat o lovitură liberă din colțul careului de 16 metri la prima bară. Buzilă a fost surprins. Mingea a poposit în poartă. În minutul 41, tot după o fază fixă, o lovitură liberă executată de Alexandru Chiripuș, căpitanul Coziei, Alexandru Ștefan, a marcat cu capul, restabilind echilibrul. 1-1 a fost și la final. Rezultatul a avut importanță doar pentru Sparta, care cu punctul obținut a terminat sezonul pe locul secund.

Cozia Călimănești este campioană, iar pentru rezultatele foarte bune din acest sezon a fost recompensată la final de conducerea AJF. Adrian Comănescu, împreună cu președintele Consiliului Județean, Costi Rădulescu, au oferit trupei din stațiune medaliile, trofeul și tricourile speciale dedicate celei mai bune echipe din Liga a IV-a vâlceană și au urat campioanei succes la barajul pentru promovarea în Liga a III-a, în duelul cu Oltul Curtișoara.

Până la baraj, Cozia și Sparta se mai întâlnesc o dată, săptămâna viitoare, tot la Brothers, pentru returul semifinalei fazei județene a Cupei României.

Articole Similare

Back to top button