Diverse

”Copiii fără copilărie” au jucat fotbal pe una dintre cele mai moderne arene din Rm. Vâlcea

• la final, au primit cadouri dulci din partea Primăriei Râmnicului

După concertul lui Goran Bregovic, porţile Arenelor Traian s-au deschis din nou. Duminică, 3 noiembrie, una dintre cele mai moderne baze sportive din Rm. Vâlcea a găzduit prima competiţie după mulţi ani de pauză. Pe terenul sintetic din incinta Arenelor Traian au păşit 120 de copii, de la cluburile Elite Juniors şi Sparta Vâlcea, dar şi din localităţile Nicolae Bălcescu, Fîrtăţeşti şi Bujoreni. Eusebiu Predonescu, împreună cu ceilalţi antrenori din cadrul celor două cluburi amintite, au organizat un turneu dedicat categoriilor Under 8, Under 10 şi Under 13 pentru a atrage atenţia asupra ”copiilor fără copilărie”, din mediul rural, fără posibilităţi financiare, care merită o şansă la o viaţă mai bună. Nu s-a ţinut cont de rezultate, întreaga acţiune fiind asimilată cu un festival al fotbalului juvenil. Primăria Râmnicului şi SCM Rm. Vâlcea au sprijinit iniţiativa lui Eusebiu Predonescu, Tavi Iordache, Romeo Chelcea, Bogdan Fuiorea, Vali Mihalcea de la Elite Juniors şi Sparta, dar şi părinţii copiilor. La final, Primăria Râmnicului le-a oferit celor mici câte o pungă plină cu dulciuri. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button