Administratie

Construcţia grădiniţei de la Giuleşti, aproape de final

Lucrările la grădiniţa cu program prelungit pe care Nicolae Voicescu o construieşte vizavi de Centrul Multifuncţional de la Giuleşti se apropie de final. Primarul comunei Fârtăţeşti realizează această investiţie cu finanţare europeană, prin AFIR. „Este un proiect de aproximativ 500 de mii de euro, care presupune realizarea unei clădiri moderne, cu design deosebit, foarte spaţioasă, cu dotări, spaţii verzi în jur, fântână arteziană în curtea interioară şi multe alte elemente plăcute şi de efect. Cred că va fi mai frumoasă decât cele din oraşe. Aici, vom avea trei grupe de copii, 60 în total. În toată comuna, la ora actuală, mai avem în jur de 300 de elevi şi preşcolari. În ultima vreme, numărul a scăzut şi asta ne îngrijorează”, a spus Nicolae Voicescu, constatând că, de câţiva ani, tot mai mulţi oameni renunţă la mediul rural pentru a se muta în marile oraşe sau în străinătate. „Cred că una dintre misiunile noastre, ale primarilor, este şi aceea de a încerca să readucem la viaţă satele româneşti şi putem face asta realizând astfel de investiţii, creând condiţii mai bune de trai pentru oameni. Sigur că, pentru asta, avem nevoie de sprijinul Consiliului Judeţean şi al Guvernului”, a mai precizat primarul de la Fârtăţeşti.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button