Administratie

Comuna Amărăşti, devenită şantier după demararea proiectului integrat

În primăvara acestui an, la Amărăşti, a fost demarat proiectul pe Măsura 3.2.2. Primarul Constantin Drăghici ne-a declarat că au fost deja achiziţionate costumele populare şi instalaţia de sonorizare necesare pentru organizarea festivalului local de pe 20 iulie, numit „Târg la Amărăşti”. În continuare, sunt implementate şi celelalte componente ale investiţiei, mai exact, se lucrează la gospodăria de apă, la staţia de tratare şi la staţia de epurare. „După discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii firmei constructoare, putem preconiza că, în aproximativ trei luni, vom încheia această acţiune referitoare la reţelele de apă şi canalizare. Apoi, vom trece la etapa următoare şi anume, branşarea gospodăriilor. Tot în această perioadă, se lucrează şi la grădiniţă. După ce vom termina partea ce ţine de acoperiş, vom realiza finisajele pentru că ne dorim ca instituţia în care îşi desfăşoară activitatea preşcolarii să fie funcţională înainte de I septembrie. În acelaşi timp, ne ocupăm şi de pregătirea drumului comunal 97, care, în această toamnă, urmează să fie asfaltat”, ne-a declarat primarul Constantin Drăghici. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button