Diverse

Chimia MAXIMA se reuneşte pentru a cincea oară

* evenimentul are loc vineri, 16 decembrie, de la ora 16.00, pe terenul sintetic din Zăvoi

În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, cei mai reprezentativi jucători ai Vâlcii din ultimele decenii se reunesc în Zăvoi, pe terenul sintetic, pentru un meci de gală. Decizia de a organiza anual o astfel de întâlnire a aparţinut lui Mihai Persu şi Cristian Chircuş, care, în urmă cu cinci ani, au dat startul acestei reuniri devenite deja tradiţională. Astfel, vineri, 16 decembrie, de la ora 16.00, vor îmbrăca, din nou, echipamentele sportive în vederea unui meci demonstrativ fotbalişti care, pe timpuri, au făcut senzaţie în Divizia A: Iancu Carabageac, Gabriel Mangalagiu, Dumitru Teleşpan, Cristi Lazăr, Emanuel Moldoveanu, Marian Deaconescu, Costel Gaiţă, Marian Leţa, Viorel Ciofâcă, etc. Iancu Carabageac, considerat de mulţi drept jucătorul-emblematic al Vâlcii, a lipsit în ediţia precedentă a acestei întâlniri, din motive medicale, însă, vinerea aceasta, fostul mare atacant va fi prezent în Zăvoi. De această dată, pentru că Steaua Bucureşti va mai disputa un meci oficial până la vacanţă, vor lipsi de pe teren fraţii Florin şi Mihai Costea, precum şi Raul Rusescu, cei mai titraţi sportivi vâlceni de profil ai momentului. La finalul partidei demonstrative, foştii jucători ai Chimiei vor servi cina împreună, organizată în incinta Stadionului „Municipal” din Zăvoi. Cu acest prilej, „tinereii” se vor ţine de şotii şi vor depăna cele mai frumoase amintiri din carieră.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button