Fără categorieAncheta

Cercetări efectuate pentru stabilirea cu exactitate a unei stări conflictuale sesizate pe SNUAU 112

La data de 29 ianuarie a.c., ora 20.44, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţiei Laloşu au fost sesizaţi cu privire la producerea unui conflict în trafic. Din primele verificări, oamenii legii au stabilit faptul că în jurul orei 20.30 B. Ilie, aflat la volanul autovehiculului, proprietate personală, pe DJ 644 A,  a acroşat cu intenţie un autovehicul, condus de B. Ion, sub pretextul că în acel autoturism se găseşte o minoră, de 14 ani, reţinută cu forţa în autoturism. După ce a acroşat autoturismul bărbatul a distrus capota şi parbrizul autovehiculului în cauză, ameninţând pe cei trei ocupanţi cu un pistol cu proiectil din cauciuc, deţinut legal. Din primele cercetări a rezultat că minora a plecat benevol împreună cu cei trei ocupanţi în oraşul Bălceşti.

La un moment dat, minora a solicitat tinerilor să o ducă acasă pentru că părinţii ei o caută. Solicitarea minorei a fost dusă la îndeplinire, fiind lăsată în faţa locuinţei. Ulterior, autovehiculul tinerilor a fost blocat în trafic de către B. Ilie. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru  B. Ion şi 0,25 mg/l alcool  în aerul expirat pentru B. Ilie, motiv pentru care i s-a  reţinut permisul de conducere.
Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au ridicat pistolul cu proiectil din cauciuc, deţinut legal, încărcător şi 7 cartuşe, permisul de armă fiind retras. Urmează a se lua măsura anulării dreptului de a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii. Cu privire la posibilitatea comiterii unei agresiuni asupra minorei, au fost efectuate verificări la Spitalul municipal Drăgăşani şi Serviciul de Medicină – Legală, nefiind confirmate existenţa de loviri sau alte violenţe asupra tinerei. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii stări de fapt şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  distrugere şi ameninţare, lipsire de libertate şi act sexual cu o minoră.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button