Fără categorieLiga IV

Campionii Ligii a IV-a încă nu şi-au încasat primele

* jucătorii de la Posada Perişani îşi vor încasa banii pentru realizarea eventului pe plan judeţean după „barajul” de la Rovinari

Jucătorii de la Posada Perişani îşi vor încasa, zilele acestea, primele pentru titlul obţinut în Liga a IV-a şi pentru câştigarea trofeului fazei judeţene a Cupei României. Din câte se pare, trupa din Ţara Loviştei nu va primi un bonus financiar şi dacă va promova în Liga a III-a. „Toate promisiunile făcute de conducerea clubului la începutul campionatului vor fi onorate. Până acum, jucătorii au primit ceea ce li s-a promis. Banii pentru câştigarea campionatului şi a cupei vor fi daţi după meciul de baraj, indiferent de rezultatul de acolo. Eu am încredere că băieţii vor reuşi să câştige meciul de la Rovinari şi, din august, vor juca în Liga a III-a”, a menţionat deputatul Cristian Buican. Întrebat dacă va mai sponsoriza echipa indiferent de rezultatul „de la baraj”, preşedintele PNL Vâlcea a spus: „Atunci când ne-am implicat în acest proiect, numit Posada, am făcut-o cu gândul de a realiza performanţe. Aşadar, vom sprijini în continuare echipa de fotbal, chiar dacă nu va promova”. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button